7 noiembrie 2024 13:52

Comandamentul de iarnă a intrat în pâine încă de la miezul nopții

Ninsoarea ce a început să cadă în noaptea de duminică spre luni, a pus în funcțiune Comandamentul de iarnă care a luat primele măsuri începând cu ora 23.00. Vicepreședintele Comandamentului de iarnă, directorul adjunct al Poliției Locale Mangalia, Dan Vucea a declarat pentru ”Ediția de Sud” că înainte de miezul nopții a fost împrăștiată sare pe toate drumurile din oraș. ”Lucrăm permanent încă de azi-noapte. În prezent, acționează 9 lame pentru degajarea drumurilor, numai că viscolul ne îngreunează activitatea, deoarece zăpada se așterne la loc. Utilajele acționează încă de la ora 5.00 dimineața. În oraș, circulația se desfășoară în condiții de iarnă, însă nu este blocată.  De asemenea, mai multe echipe lucrează manual la degajarea trotuarelor. Peste puțin timp, va avea loc o ședință a Comandamentului de iarnă, în cursul căreia se vor analiza măsurile ce vor fi luate, în funcție de starea vremii”.

Vom reveni.

3 thoughts on “Comandamentul de iarnă a intrat în pâine încă de la miezul nopții

  1. ieri,in jur de pranz,masina aia mare cu lama se plimba pe varianta,iar azi de dimineata cand era nevoie de ea sa dea zapada de pe strazi si sa arunce cu nisip,sta in garaj…

  2. Alooo , vedeti ca oras nu inseamna numai strada Primariei ! Mai veniti si prin alte cartiere si dezapeziti !Auzi la ei Comandamentul de iarna !!!!!!

  3. Cred ca ar trebui sesizat DNA. Ala zice ca-s 9 lame pe drum, in realitate exista una singura. Desi suntem siguri ca pe factura de dezapezire si pe contract scrie ca ar fi 9 lame….

Comments are closed.