23 noiembrie 2024 20:07

Conducerea CJ Constanța vrea să salveze de la faliment Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri

Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, împreună cu cei doi vicepreședinți Claudiu Iorga Palaz și Daniel Dumitru Learciu au făcut, în cursul zilei de astăzi, o vizită neanunțată la Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța (RAJDP). În urma unui control la sediul central al RAJDP, conducerea județului a demarat discuțiile cu administratorii judiciari.

„Am identificat numeroase probleme și am început discuțiile cu administratorul judiciar și cel special pentru a remedia lucrurile. Obiectivul nostru este acela de a salva Regia și de a o rentabiliza”, a declarat președintele C.J.C., Marius Horia Țuțuianu.

La această oră, oficialii Consiliului Județean Constanța continuă vizitele în teren, la secțiile RAJDP din județ.

Amintim că RAJDP Constanța a intrat în insolvență în decembrie 2015. Cererea a fost acceptată de Tribunalul Constanța, în ședința din 29 decembrie. Administrator special a fost numit Virgil Stan la începutul lui 2016, în urma unei hotărâri de Consiliu Județean.