7 ianuarie 2026 20:58

Consilierii locali ai Mangaliei, la raport: Răzvan Ion (PNL)

Razvan Ion

Razvan Ion

image_pdf

Potrivit Codului administrativ, aleșii locali sunt obligați să își prezinte, anual, rapoartele de activitate. Acest raport obligatoriu asigură transparența și informarea publicului. 

Răzvan Ion (PNL Mangalia): RAPORT DE ACTIVITATE 

„Sunt consilier local al municipiului Mangalia, ales pe listele PNL, din data de 1 noiembrie 2024, data depunerii juramantului.

Pe parcursul anului 2024, am participat la toate ședințele de consiliu convocate, cu excepţia a două dintre acestea, nefiind în localitate. În toate aceste şedinţe am luat cuvântul și am adus sau propus amendamente proiectelor de hotărâre în spiritul legii şi în folosul cetățenilor. Am votat pentru toate proiectele care erau în beneficiul cetăţenilor Mangaliei şi împotriva proiectelor care nu erau conforme legii. Chiar dacă unele dintre aceste proiecte au trecut având votul majorității PSD, AUR şi USR, Instituția Prefectului a notificat privind ilegalitatea, Primăria Mangalia sau a atacat respectivele HCL-uri, demonstrând că votul meu a fost întotdeauna cel corect, legal şi în slujba cetățeanului.

In această perioadă am făcut parte din Comisia Economică – Fonduri Structurale Europene, Turism şi Industrie, în calitate de membru.

Astfel, am contribuit la buna desfăşurare a activității în cadrul comisiei de specialitate, aceasta fiind convocată ori de câte ori au fost trecute pe ordinea de zi a şedinţelor ordinare, extraordinare sau extraordinare convocate de îndată ale Consiliului Local, probleme care aparţineau specificului acesteia.

Proiectele de Hotărâre aflate pe ordinea de zi a şedinţei de specialitate au fost studiate de către fiecare membru al comisiei, fiind dezbătute şi analizate în cadrul Comisiei de Specialitate. Acestea, după caz, au fost avizate în vederea aprobării sau în vederea respingerii. Cu ocazia întrunirii membrilor în şedinţele de lucru, au fost întocmite procese verbale în care au fost consemnate punctele de vedere, amendamentele formulate şi discuțiile purtate.

Activitatea în Comisia Economică Fonduri Structurale Europene, Turism şi Industrie a însemnat verificarea tuturor proiectelor de hotărâre depuse, fiind o muncă de echipă, cu implicarea fiecărui consilier local, indiferent de apartenenţa politică, cu exprimarea punctelor de vedere individual şi a votului individual în funcție de proiectul dezbătut şi tema discuției. Din analiza hotărârilor aprobate de către Consiliul Local sub aspectul legalității, se poate aprecia în mod pozitiv activitatea Comisiei Economice, Fonduri Structurale Europene, Turism şi Industrie din care fac parte. Privitor la activitatea individuală a membrilor comisiei, se impune a fi scoasă în evidenţă combativitatea fiecăruia dintre aceștia, cât şi faptul că nu au fost cazuri de absenţe nejustificate repetate, ceea ce a făcut ca activitatea comisiei să se desfăşoare cu totalitatea sau majoritatea membrilor. Aceste aspecte rezultă şi din rapoartele comisiei.

Am tinut audiențe cu cetăţenii din Mangalia, care m-au interpelat, am centralizat problemele lor şi am încercat să le găsesc soluții atât în Comisia de Specialitate din care fac parte, cât şi în celelalte comisii.

În activitatea desfăşurată, am acţionat cu bună-credință și corectitudine faţă de interesele comunităţii.

Faţă de cele menționate, precizez că prezentul raport de activitate a fost întocmit în conformitate cu prevederile art. 225 aliniat 2, „Dispoziții privind obligațiile de informare pentru aleşii locali” din OUG 57/2019 privind aprobarea Codului Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora fiecare consilier local are obligația să prezinte un raport anual de activitate, care este făcut public prin grija secretarului general al unității administrativ-teritoriale.”

Lasă un răspuns

Continut protejat. Contactati redactia!