Consilierii locali au batut in cuie listele de locuinte ANL, sociale si de inchiriat
Consilierii locali din Mangalia au adoptat, în cadrul ultimei şedinţe, un proiect de hotărâre privind aprobarea listei de priorităţi pentru solicitanţii de locuinţe cu regim de închiriere, sociale şi tip ANL. Astfel, locuinţele vor fi atribuite în baza punctajelor acumulate de solicitanţi şi a criteriilor stabilite la nivelul municipalităţii. În prezent, un număr de 18 locuinţe sociale nou construite sunt situate în zona M.I. Dobrogeanu, 11 spaţii locative, în regim de închiriere, se află în cartierul Dobrogea II, iar alte 5 locuinţe tip ANL vor fi atribuite în zona Oituz. Acestea din urmă au fost eliberate, ca urmare a încălcării clauzelor contractuale de către foştii deţinători. Repartizarea locuinţelor se va face conform legislaţiei în vigoare, după soluţionarea eventualelor contestaţii, iar listele cu beneficiarii vor fi făcute publice. În cadrul aceleiaşi şedinţe a CL, s-a decis sistarea acordării ajutoarelor sociale pentru 84 de persoane, care refuză să presteze muncă în folosul comunităţii, conform legii 416/2001. Totodată, consilierii locali au mai adoptat un Regulament privind activitatea de comerţ stradal pe raza municipiului Mangalia. Conform documentului, se interzice comerţul stradal/ambulant pe domeniul public sau privat al municipiului Mangalia, cu excepţia evenimentelor organizate de Primărie. Amplasarea construcţiilor temporare se va face numai în locurile stabilite de municipalitate, cu respectarea articolelor din Regulament. Nerespectarea prevederilor Regulamentului atrage după sine răspunderea materială şi contravenţională, după caz. Astfel, amenzile pot atinge valoarea maximală de 2000 de lei. În şedinţa CL s-a mai aprobat darea în administrare şi concesiune a unor terenuri, în scopul amenajării unor parcări şi spaţii verzi, în vecinătatea unităţilor turistice.
Daca tot sunt batute in cuie nu putem sa le si vedem sau sunt secrete?
am si eu dosar depus pt. locuinta sociala din 2009 dar dupa cum sta situatia nu se prea vede nici o speranta imi este greu sa mai stau cu chirie am o pensie mica si ma descurc foarte greu dar totusi sper sa se rezolve cat mai curand