7 mai 2024

Consiliul Concurenţei le-a dat dreptate: societăţile colectoare de fier vechi au scăpat de taxa de 15.000 de lei!

Consiliul Local Mangalia a revocat, recent, una dintre deciziile pe care le aprobase în urmă cu jumătate de an. Este vorba despre Regulamentul de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase pe raza oraşului, act intens promovat, la vremea respectivă, de către municipalitate. Anularea sa a venit ca urmare a unei adrese trimise de Consiliului Concurenţei Primăriei Mangalia. În comunicarea oficială, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, arată că, în urma unei plângeri primite, instituţia pe care o conduce s-a sesizat cu privire la Regulamentul de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase pe raza oraşului, adoptat de Consiliul Local Mangalia.

În acest sens, se spune în adresa înaintată primăriei, potrivit articolului 9 al legii de bază a Consiliului Concurenţei, Legea nr. 21/1996, republicată, sunt interzise orice acţiuni ale administraţiei publice centrale sau locale, având ca obiect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei, precum: limitarea libertăţii comerţului sau autonomiei întreprinderilor, exercitate cu respectarea reglemntărilor legale sau stabilirea de condiţii discriminatorii pentru activitatea întreprinderilor.

Mai mult, în urma analizei Consiliului Concurenţei, se pare că regulamentul luat la puricat a fost întocmit în baza unor „acte normative abrogate încă din 2011“.

În plus, se mai arată în raportul trimis de Bogdan Chiriţoiu primăriei, decizia consilierilor de aprobare a acestui regulament a fost luată cu încălcarea Codului Fiscal, întrucât taxele şi impozitele fuseseră aprobate pe 21 decembrie 2011, iar o eventual majorare a acestora nu s-ar fi putut face, în următorii trei ani, decât cu rata inflaţiei. Însă, prin decizia votului majorităţii consilierilor locali, taxa anuală de autorizare a agenţilor economici ce se ocupă cu colectarea de fier vechi pe raza Mangaliei s-a majorat, în luna mai 2012, de la maximum 1.400 de lei cât fusese anterior, la 15.000 de lei.

Anul trecut, timp de mai multe săptămâni, reprezentanţii primăriei şi Consiliului Local Mangalia au bătut pe la porţile societăţilor colectoare de fier vechi şi au avut mai multe runde de discuţii cu administratorii acestora. Nemulţumirea liderilor urbei consta în numărul foarte mare de infracţiuni de furt de fier vechi, ai căror principali beneficiari ar fi, în 80% dintre cazuri, societăţile colectoare. Din banii contribuabililor au fost acoperite, ulterior, aceste pagube, estimate, numai în vara lui 2012, la peste 100.000 de lei.