23 noiembrie 2024 13:25

Consiliul Local a aprobat: 1,2 milioane de lei la învăţământ şi 500.000 locaşurile de cult. Mincă: „Pe noi ne mănâncă ţânţarii şi câinii şi noi dăm bani la biserici, la fotbal…“

Bugetul local al municipiului a fost, din nou, rectificat. Potrivit Raportului explicativ înaintat de directorul general al Direcţiei Economice, Bogdan Dima, în baza căruia a fost conceput proiectul de hotărâre de rectificare a bugetului local, modificările esenţiale alea acestuia se regăsesc la următoarele capitole: autorităţi executive – o suplimentare de 11.000 de lei, dobânzi – o suplimentare cu 158.000 de lei (este vorba despre suma datorată, drept dobândă, de municipalitate pentru împrumuturile efectuate la început de an, pentru stingerea unor datorii ale vechii autorităţi), Poliţia Locală – o suplimentare cu 7.000 de lei, „Sănătate“ – 7.000 de lei, „Învăţământ“ – 1,174.760 lei (bunuri şi servicii – 371.760 lei, cheltuieli de capital – 770.000 lei, rambursare credit – 33.000 de lei), „Asistenţă socială“ – o suplimentare cu 21.000 de lei.

O suplimentare importantă a avut loc la capitolele „Serviciul de dezvoltare publică“ – 165.000 de lei, „Salubrizare“ – 80.000 de lei, alături de „Combustibil şi energie“ – 320.000 de lei.

 Impozitele au suplimentat veniturile la buget cu 2,8 milioane de lei

 La capitolul „Venituri“, proiectul de hotărâre aprobat în şedinţa de îndată stipulează o suplimentare de 2.851.760 lei, după cum urmează: impozit pe clădiri de la persoanele juridice – 2.128.000 lei, impozit pe clădiri persoane fizice – 223.760 lei, cote defalcate din impozitul pe venit – 500.000 lei. În fine, capitolele care i-au nemulţumit pe unii dintre consilierii locali, sunt cele ce privesc suplimentarea cu 907.000 lei pentru „Cultură, recreere şi religie“. Astfel, pentru sport s-au alocat 400.000 de lei (pentru echipa de fotbal), în timp ce, pentru religie au fost suplimentate sumele iniţiale cu alţi 500.000 de lei.

Consilierii au fost de acord, în unanimitate, cu rectificarea bugetară. Au existat, însă, şi critici „constructive“, de genul celor ale consilierului PRM Ion Mincă. Acesta a fost surprins de sumele alocate capitolului „Cultură, recreere şi religie“, afirmând că: „Banii pentru echipa de fotbal sunt aruncaţi pe fereastră. Îmi pare rău că s-a stricat relaţia cu DMHI, care sponsoriza această echipă. Pe noi ne mănâncă ţânţarii şi câinii, bălăriile sunt de doi metri şi noi dăm bani la biserici, la fotbal…“

1 thought on “Consiliul Local a aprobat: 1,2 milioane de lei la învăţământ şi 500.000 locaşurile de cult. Mincă: „Pe noi ne mănâncă ţânţarii şi câinii şi noi dăm bani la biserici, la fotbal…“

Comments are closed.