Daniel Georgescu, președinte interimar al PSD Constanța, după demisia lui Felix Stroe
Daniel Georgescu
Președintele PSD Constanța, Felix Stroe, a surprins pe toată lumea după ce, azi, și-a anunțat demisia din conducerea partidului. Locul său, în calitate de președinte interimar a fost luat de Daniel Georgescu. Acesta are susținerea lui Felix Stroe pentru a prelua funcția de președinte cu drepturi depline al PSD Constanța, cel mai probabil în ianuarie 2026, după conferința județeană la care este invitat și Sorin Grindeanu.
Locul său este luat, potrivit lui Felix Stroe, de președintele interimar Daniel Georgescu: „Sper să avem în jur de 15 ianuarie 2026 o conferință județeană, la care va fi prezent și președintele Sorin Grindeanu.
Sper ca atunci Daniel Georgescu să fie confirmat în funcția de președinte de drept al acestei organizații, pentru că este un om respectat și apreciat de colegi”.
Daniel Georgescu a confirmat susținerea primită de la Felix Stroe și că va candida pentru președinția organizației: „În primul rând îi mulțumesc președintelui Felix Stroe în numele meu și al întregii organizații pentru rezultatele și activitatea sa în calitate de președinte, cu rezultate incontestabile în cei 10 ani. Ne bazăm în continuare pe el și experiența lui în echipa noastră.
Voi candida pentru președinția PSD Constanța, într-adevăr, și cred în viitorul PSD în Constanța, cred că PSD poate câștiga toate funcțiile importante la următoarele alegeri. Ne uităm mai departe la viitor, la întărirea echipei și vrem un PSD activ în administrație și cu și mai multe rezultate pentru cetățenii județului. Am fost și rămânem partidul aproape pe oameni, care le înțelege cu adevărat problemele„, ne-a declarat Daniel Georgescu.
Pe aceeași temă:
OFICIAL: A demisionat Felix Stroe, președintele PSD Constanța!
