28 aprilie 2024

Diplome şi flori pentru seniorii oraşului

Primarul Mangaliei, Radu Cristian, a înmânat, joi, 8 februarie, diplome, buchete de flori şi un ajutor financiar vârstnicilor din localitate. Conform unor hotărâri ale CL, persoanele care au împlinit 70, 75, 80, 85, 90, 95 de ani, dar şi 50 de ani de la căsătorie sunt recompensate, lunar, de municipalitate. Astfel, septuagenarii primesc de la Primărie 350 de lei, octogenarii, cei care au împlinit 85 de ani, precum şi nonagenarii, dar şi familiile care au împlinit 50 de ani de la căsătorie – câte 400 de lei. De ajutorul acordat de municipalitate au beneficiat cu această ocazie, 16 persoane care au împlinit 70 de ani, 17 persoane de 75 de ani, 7 vârstnici de 80 de ani. Alte 4 persoane premiate cu acest prilej au fost cele de 85 de ani, 6 persoane care au împlinit 90 de ani şi două familii care au împlinit 50 de ani de la căsătorie.  În cadrul ceremoniei, edilul Radu Cristian a transmis seniorilor Mangaliei urări de sănătate şi un sincer “La Mulţi Ani!”, precizând totodată că, municipalitatea caută soluţiile cele mai bune în vederea implementării unor programe de măsuri sociale  pentru pensionari şi categoriile de persoane cu venituri mici.