1 noiembrie 2024 7:24

Dorinel Colgiu, în fața judecătorilor Tribunalului Constanța: Se decid începerea procesului pentru LUARE DE MITĂ și prelungirea măsurii controlului judiciar

În jurul orei 13.00, Dorinel Colgiu, directorul firmei de termoficare de la Mangalia, va veni în fața judecătorilor Tribunalului Constanța. Pe de o parte directorul societății de termoficare și un apropiat al primarului Cristian Radu se va afla în fața judecătorului de cameră preliminară, iar pe de altă parte se va stabili prelungirea măsurii controlului judiciar.

Ambele dosare sunt judecate la aceeași oră: 13.00.

Dacă în cazul controlului judiciar este de așteptat ca măsura să fie prelungită, fiind solicitată, la termenul trecut și de procurorii DNA Constanța, cei care îl acuză pe Colgiu de luare de mită, în al doilea dosar, de cameră preliminară, va fi decisă demararea procesului penal.

Iată cum spun procurorii DNA că acționa Colgiu, cel care rămâne și la ora actuală directorul firmei de termoficare a Mangalia și căruia, prin votul consilierilor locali PNL și Pro România, i-a fost prelungit mandatul în CA-ul societății, primind astfel o bonificație bănească lunară:

În perioada 2023 – 2024, inculpatul Colgiu Dorinel ar fi pretins și primit în mai multe tranșe, suma de 15.000 de euro (echivalentul a 75.000 lei) de la un om de afaceri, cu punct de lucru în zona limitrofă plajelor Saturn – Venus, având ca obiect de activitate desfășurarea de acte de comerț pe plajă, la bar și închiriere de șezlonguri, pentru a interveni pe lângă funcționari publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și Poliției Locale Mangalia și a-i determina pe aceștia să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu în mod corespunzător în sensul de a permite societății comerciale respective să își desfășoare activitatea comercială în sezonul estival 2023 în lipsa autorizației „Aviz program de funcționare” emisă de Primăria Municipiului Mangalia și fără a fi supusă unor controale din partea Poliției Locale Mangalia și astfel să nu fie sancționată contravențional.

Ulterior, în perioada iunie – iulie 2024, inculpatul Colgiu Dorinel ar fi pretins de la același om de afaceri suma de 15.000 de euro pentru a-și trafica influența în același mod prezentat anterior.

În perioada mai – iunie 2024 inculpatul Colgiu Dorinel ar fi pretins și primit în două tranșe printr-un intermediar, de la un om de afaceri suma de 50.000 lei pentru a interveni pe lângă funcționari publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și a-i facilita acestuia eliberarea unei autorizații de funcționare, fără ca societatea să plătească suma de 80.000 lei ce reprezenta o taxă anuală pentru magazinele ce depășesc o suprafață de vânzare de peste 250 mp potrivit unei hotărâri a Consiliului Local.

Ulterior, la data de 01 iulie 2024, persoana respectivă care administra o societate comercială ce are ca obiect comercializarea de materiale de bricolaj, ar fi primit autorizația de funcționare pentru o taxă anuală de 239 lei stabilită pentru magazinele cu o suprafață de vânzare mai mică de 250 mp.

 La sfârșitul lunii iunie – începutul lunii iulie 2024, inculpatul Colgiu Dorinel, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins, printr-un intermediar, de la un om de afaceri suma de 15.000 euro, pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și Poliției Locale Mangalia și că-i va determina pe aceștia să permită ca societatea omului de afaceri să-și desfășoare activitatea în continuare, fără autorizație de funcționare.

În contextul menționat mai sus, la data de 09 iulie 2024, inculpatul ar fi primit suma de 60.000 lei din banii pretinși inițial, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

În cauză a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra mai multor sume de bani ce aparțin inculpatului Colgiu Dorinel.

 Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța cu propunerea de a se înlocui măsura arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu (măsura arestului preventiv expiră la 13 octombrie 2024) și de a se menține măsurile asiguratorii.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.    

 Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

 

Pe aceeași temă:

Cu votul consilierilor PNL și Pro România, Dorinel Colgiu, aflat în închisoare pentru o șpagă de 60.000 de lei, rămâne în CA-ul firmei de termoficare

Procurorul șef al DNA Constanța: „La Mangalia, în momentul în care am făcut flagrantul, lumea a fost bucuroasă pentru că s-a spart o caracatiță”

 

Lasă un răspuns