1 mai 2024

După „Cantabis”, Silvana Cojocăraşu ne provoacă să descoperim noi versuri în volumul de poezii şi poeme „Coup de Coeur”

CoupDeCoeurDuminică, 26 noiembrie, la ora 13.00, la standul Editurii Tracus Arte, în cadrul Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură 2017, Romexpo Bucureşti, Pavilion Central (stand 12, nivel 0) se va lansa cel de-al doilea volum de poezii şi poeme semnat Silvana Cojocăraşu intitulat „Coup de Coeur”.

Această apariţie editorială vine la scurt timp după volumul de versuri „Cantabis” ce aparţine aceleiaşi autoare din Mangalia, o prezenţă agreabilă, cunoscută la nivel local, dar nu numai, atât datorită activităţii sale profesionale, cât şi datorită pregătirii, experienţei şi premiilor obţinute în domeniul relaţiilor inernaţionale.

La prezentarea cărţii „Coup de Coeur” vor fi prezenţi Ioan Cristescu, directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române, Aura Corbeanu, vicepreşedinte UNITER, profesor la Universitatea

Târgu-Mureş, poetul Liviu Uleia (care semnează şi coperta volumului), Teodor Dună, directorul editorial al Editurii Tracus Arte, Ecaterina Dăescu.

Moderatorul întâlnirii va fi scriitorul Dan Mircea Cipariu.

Potrivit criticilor, care au analizat lucrarea, „volumul, de o eleganţa rafinată şi o concepţie grafică desăvârşite, este structurat în trei părţi: „Alinamar”, poezii în Limba Română, „Coup de coeur”, poezii în Limba Franceză (care dau şi titlul volumului) şi „31 de zile în februarie”, poeme în proză.      „Construcţie frumoasă, florilegiu poetic cu recurenţe discrete şi o iscusită întreţesere a versurilor,  unduind precum urzeala emoţiilor. Un simţ probabil natural al litotei – de aici, o eleganţă a dicţiei, ferită de stridenţe sentimentale”, a consemnat  Dan Ion Nasta.

„Poezie picturală cu finețuri orientale care amintesc de marii poeți chinezi ai Lunii și reflexivele stampe japoneze, meditație însoțită uneori de profundă ironie, balans amplu între anotimpuri și sentimente, sub aripa nostalgiei omniprezente, toate acestea ni le oferă Silvana Cojocărașu, în versuri care te pot urmări îndelung, muzical, melancolice și mustrătoare totodată… Provocator, citez, invitând la lectură:

”Dor duios verile calde / când şi arşiţa e dulce / în leagănul din suflet, / când florile se scutură noaptea / efemer de parfumuri / şi privesc în urmă, peste umăr, / la zbaterea noastră ciudată / inconştientă şi sigură / clipind cu înţelepciunea / culorii care nu se mai intoarce / şi se preface-n umbră, / nu ştiţi ce departe sunteţi / de rădăcini, par să ne spună…”, a creionat pe marginea cărţii  Liviu Uleia.

Întrebată, de ce şi-a canalizat talentul artistic spre poezie, Silvana ne-a declarat: „Sunt puţine cuvinte sincere pe pământ. În poezie, eşti liber să-ţi spui adevărul din tine. Printre măşti şi suflete goale, tu poţi ascunde în palma altcuiva emoţia”.

Silvana Cojocăraşu este absolventă a Universităţii „Ovidius” Constanţa, Facultatea de Litere (Franceză – Italiană), absolventă a Universităţii Luxemburg, Departamentul de Litere şi Ştiinţe Umane (Limbi Romanice). De asemenea, a urmat două Mastere în Imagine şi Relaţii Internaţionale la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative Bucureşti. A absolvit cursurile ciclului internaţional „Politiques culturelles et valorisation du patrimoine”, la Şcoala Naţională de Admnistraţie din Paris. Este laureată a Academiei Internaţionale de Artă Modernă din Roma la Concursul Internaţional de Poezie „Medusa Aurea 2007”. A primit Diplomă de Excelenţă din partea Uniunii Teatrale din România (UNITER).

Gaudeamus, un târg internaţional  de tradiţie, rezervat celor mai bune lucrări!

Silvana Cojocăraşu este şi traducător-interpret (atestat) în Limbile Engleză, Franceză, Italiană şi Spaniolă. Nu în ultimul rând, este membră în Asociaţia Română a Bursierilor Guvernului Francez, vicepreşedinte filieră Artă, Cultură şi Comunicare.
Moment de vârf al anului editorial şi cultural din România, organizat de Radio România, Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură  va avea loc în perioada 22 – 26 noiembrie 2017, în Pavilionul Central Romexpo. Invitatul de onoare al acestei  ediţii – cu numărul 24 – este Comisia Europeană, prezentă la târg cu un stand generos şi cu un program de evenimente bogat şi variat, adresat deopotrivă profesioniştilor din industria de editare şi publicului larg, de toate vârstele.

În scurt timp, ambele volumuri de versuri vor putea fi achiziţionate, răsfoite şi parcurse cu atenţie din librăriile din Mangalia. Intenţiile literare ale autoarei vin într-un moment prielnic pentru redescoperirea versurilor, peste care tehnologia a aşezat un praf gros de indiferenţă. Lectura în general a devenit, din păcate, istorie prăfuită, tocmai de aceea este revigorant să descoperi că oamenii literelor se străduiesc din răsputeri să-i redea strălucirea de odinioară.

Preşedintele de onoare al Târgului GAUDEAMUS 2017 este dramaturgul şi jurnalistul Matei Vişniec.

În toamna fiecărui an, Târgul Internaţional Gaudeamus devine centrul pieţei editoriale şi al vieţii culturale din România. Deopotrivă târg de carte de carte şi cafenea literară, Gaudeamus propune în acest an peste 800 de evenimente culturale, într-o atmosferă prietenoasă şi destinsă. Cel mai important şi mai longeviv eveniment expoziţional dedicat cărţii din România, Târgul de Carte Gaudeamus are un loc bine definit în calendarul cultural şi în conştiinţa publicului, dovadă stând cei peste 100.000 de vizitatori care îi trec pragul în fiecare an.

Editura Tracus Arte este una dintre prezenţele importante, prin programul de lansări şi evenimente propuse. An de an, numărul titlurilor publicate de editură crește, fiind dintre puținele care au reușit, în doar câțiva ani, să impună un brand. Astfel, editura este prezentă în cadrul celor mai importante gale de premiere de carte, cu titluri premiate. Colecțiile de poezie, proză, eseu, critică și teorie literară sunt coordonate de către scriitori, cercetători, profesori universitari cu experiență și discernământ, dovedite de-a lungul vremii. Editura Tracus Arte îşi alege autorii și cărțile, mizând pe calitate şi promovând literatura română vie prin ce are ea mai bun și mai valoros, cu autori care merită să fie susținuți.

La Gaudeamus 2017, printre evenimentele Editurii Tracus Arte, sunt programate întâniri și discuții despre literatura română contemporană şi lansări de carte ale scriitorilor Eugen Simion, Matei Vişniec, Virgil Tănase, Mircea Tiberian, Ioana Greceanu.

Gaudeamus-Coup de coeur