20 mai 2024

Echipele Polaris Mangalia au intervenit pentru curăţarea carosabilului de zăpadă

Prima zi a primăverii ne-a adus ninsori abundente şi vânt destul de puternic. Pentru ca traficul rutier din Mangalia să se desfăşoare în condiţii normale, echipele Polaris Mangalia au intervenit încă de la orele 04.00 ale dimineţii. Potrivit city-managerului Municipiului Mangalia, Florin Jianu s-a intervenit atât pe arterele principale, cât şi pe cele secundare şi pe trotuare. „Au fost trimise utilaje în zonele Zootehnie, IAS şi Fruviileg, de asemenea pe traseul microbuzelor, în curtea Spitalului Municipal, Policlinică, Negru Vodă, Sirenei şi Albatros. Nu în ultimul rând, au fost curăţate trotuarele atât cu o autoutilitară tip papuc, precum şi cu echipe de lucrători, care au împrăştiat sare. În funcţie de starea vremii, vom interveni, astfel să se poată circula în condiţii optime. Utilajele de intervenţie sunt pregătite, de asemenea, avem stoc de material antiderapant, un amestec de sare cu nisip”.