3 mai 2024

Elevii Daria Trandaf şi Alexandru Dincă au câştigat medalii de aur la şah

În urmă cu câteva zile, s-a desfăşurat în staţiunea Mamaia Cupa „1 Decembrie” la şah. La această competiţie importantă au participat peste 130 de şahişti împărţiţi în trei categorii: 8 ani, 12 ani, open – pentru toate vârstele.

Coordonatorul Cercului de şah „Marina Callatis”, prof. Andrei Furcă a declarat pentru

„Ediţia de Sud” că de la Mangalia au fost prezenţi la această Cupă 9 copii. „Mă bucur că am obţinut rezultate foarte bune şi la această participare. Astfel, la categoria 8 ani, locul I a fost câştigat de către Alexandru Dincă, elev al Şcolii Generale nr. 3; la fete, la aceeaşi categorie de 8 ani, locul I a fost obţinut de către Daria Trandaf de la Şcoala „Gala Galaction”; locul al II-lea, băieţi, 7 ani: Bogdan Ghenea de la Liceul Teoretic „Callatis”. La cadeţi, categoria 12 ani, locul al II-lea a revenit elevului Bogdan Ştefan Raţă de la Liceul Teoretic „Callatis”. La categoria Open, juniori pe locul al III-lea s-a clasat Răzvan Ghenea de la Liceul Teoretic „Callatis”. Toţi câştigătorii au fost răsplătiţi de organizatori cu premii în bani, cupe şi medalii. Fiind vorba despre cea de a XX-a ediţie a acestei întreceri, pentru locurile I, toate medaliile au fost placate cu aur”, a mai declarat  prof. Andrei Furcă.