3 decembrie 2024 23:38

Elevii Şcolii nr. 5, implicaţi în proiecte naţionale, cât şi în pregătirea sărbătoririi instituţiei unde învaţă

În această perioadă, Şcoala Generală nr. 5 „Gala Galaction” derulează două proiecte ce au fost aprobate de Ministerul Educaţiei. Primul se intitulează „Jurnal, mărturii şi fotografii etnografice”, ajuns la a III-a ediţie şi pentru care în fiecare an se depune documentaţia necesară cu scopul continuării acestuia. „Este vorba despre un proiect cu caracter naţional care se bazează pe tradiţii, comunicări ştiinţifice şi expoziţii de fotografie”, ne-a declarat directoarea Şcolii nr. 5, prof. Adriana Popescu. Cel de-al doilea proiect, ce se derulează la nivel regional, se numeşte „Excelenţei sale, cartea” prin care cadrele didactice încearcă să-i determine pe elevi să citească, în condiţiile în care aceştia sunt atraşimai mult de Internet. „Avem încheiat un parteneriat cu scriitoarea Saveta Georgescu cu care copiii s-au întâlnit de mai multe ori. De asemenea, ne-am bucurat de prezenţa unor scriitori cunoscuţi din judeţ, dar şi de seri de poezie, unde s-au recitat versuri de Blaga, Eminescu, Păunescu etc.”, ne-a mai spus directoare instituţiei de învăţământ.

Recent, conducerea unităţii şcolare a depus un alt proiect, internaţional, de această dată, ce are ca temă drepturile omului. Acesta se va derula, dacă va primi undă verde, în colaborare cu Guvernul din Muntenegru. „Proiectul ar reprezenta o Academie de vară, programată pentru intervalul 20-28 iunie 2014, în care îşi vor da întâlnire elevi ai tuturor ţărilor selectate. Aceştia vor discuta despre drepturile omului şi ale copilului în special. Este un proiect educativ la care sperăm să putem participa”, a precizat directoarea prof. Adriana Popescu.

Pentru perioada următoare se fac pregătiri în vederea organizării ediţiei a XV-a a Zilelor Şcolii nr. 5. Ca şi anii trecuţi, vor continua concursurile de creaţie literară care s-au concretizat, deja, cu publicarea a două cărţi în care se regăsesc cele mai bune creaţii scrise de către elevii participanţi. De asemenea, va avea loc concursul „Matematica la Pontul Euxin” ce a avut ca finalitate publicarea în gazeta de specialitate a rezultatelor şi problemelor rezolvate de către elevi. Nu vor lipsi competiţiile sportive, dintre care cea mai cunoscută este Cupa Şcolii nr. 5 la fotbal.