Elevul militar din Mangalia, Denis Chirică, distins de șeful Statului Major al Forțelor Navale pentru performanțele sportive
Elevul militar de anul I Denis Chirică a primit joi, 19 decembrie, recunoașterea șefului Statului Major al Forțelor Navale, pentru performanțele deosebite obținute în activitatea sportivă. În cadrul ultimei ședințe operative din acest an, viceamiralul Mihai Panait i-a oferit viitorului maistru militar de marină o diplomă și prestigioasa monedă cu însemnele amiralității.
Emblema reprezintă recunoașterea rezultatelor remarcabile obținute de tânărul militar în competițiile sportive de lupte libere din 2024. Numai de când este elev militar, Denis Chirica a devenit campion național la U20, individual, campion național pe echipe la U20, vicecampion național la U23, individual și vicecampion național la seniori, individual..
Aceste rezultate subliniază eforturile, talentul excepțional și spiritul de luptător ale lui Denis, confirmând că pasiunea și disciplina pot conduce la performanțe extraordinare.
Moneda cu heraldica amiralității este considerată un simbol al excelenței, camaraderiei și recunoașterii în cadrul Forțelor Navale. Acordarea unui astfel de coin subliniază aprecierea conducerii pentru dedicarea și realizările remarcabile ale lui Denis Chirica, atât ca sportiv, dar și ca elev militar.
Astfel de monede sunt adesea oferite pentru a marca performanțe excepționale sau contribuțiile semnificative, fiind un simbol al apartenenței la valorile și tradițiile promovate de Forțele Navale Române.
Prin succesele sale, Denis Chirica devine o sursă de inspirație pentru colegii lui și ridică ștacheta pentru viitoarele generații de elevi militari. El demonstrează că pregătirea militară poate merge mână în mână cu excelența sportivă, aducându-și astfel contribuția și la prestigiul Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale, ca etalon al învățământului militar românesc.
Coin-ul șefului SMFN este echivalent și cu recunoașterea excelenței în ceea ce privește valorile fundamentale ale unui marinar militar: onoare, loialitate, profesionalism.
În plus, faptul că șeful Statului Major al Forțelor Navale Române i-a oferit lui Denis acest simbol este o dovadă a angajamentului categoriei de forțe de a sprijini și promova excelența, indiferent de domeniul în care se manifestă.
Îl felicităm și noi pe elevul militar Denis Ioan Chirica, pentru dedicarea, munca și performanțele tale! Prin exemplul său, colegul nostru reamintește tuturor că excelența este atinsă prin muncă, pasiune și respectarea valorilor fundamentale. Acest moment este un pas important în cariera sa militară și un model de urmat pentru toți cei care își propun să aducă onoare și prestigiu uniformei militare.
Pe aceeași temă: