23 noiembrie 2024 6:17

Explozia de la Rafinăria Midia – Năvodari a provocat rănirea gravă a patru persoane

Echipajele de intervenție ale Inspectoratului pentru Situați de Urgență al Județului Constanța au intervenit cu tehnica specifică pentru gestionarea evenimentului produs în urmă cu câteva ore,  pe platforma rafinăriei de la Midia Năvodari.

Salvatorii ai reușit recuperarea  celor 6 persoane afectate (4 rănite grav și două  intoxicate cu fum) și predarea acestora echipajelor specializate în vederea transportării la Unitatea de Primiri-Urgențe a Spitalului Clinic judeţean Constanţa.

Una  dintre victime  are arsuri pe 100% din suprafaţa corpului şi şanse foarte mici de supravieţuire. Victima a fost transportată urmează să fie transferat la Spitalul Bagdasar-Arseni din Bucureşti. Şi ceilalţi răniţi au fost aduşi în Capitală. Din cauza vremii – cod roşu de furtună la Bucureşti şi ceaţă la Constanţa – elicoptere SMURD nu au primit permisiune de decolare, astfel că răniţii au fost transportaţi cu ambulanţele.

După primirea apelului prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112, la locul indicat  s-au deplasat de urgență 37 de pompieri, cu 6 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD, o autospecială de transport personal și victime multiple, o autospecială CBRN și cinci ambulanțe SAJ.

Planul Roșu de intervenție activat la nivelul județului a permis acțiunea în sistem integrat a echipajelor angrenate la fața locului, salvarea imediată a persoanelor aflate în dificultate și  limitarea pericolul de propagare la vecinătăți.

De asemenea, în zona de manifestare, specialiștii CBRN, în colaborare cu cei ai operatorului economic, au efectuat măsurători ale emisiilor din aer, nefiind înregistrate valori care să pună în pericol viața comunităților din proximitate şi nici a celor din amplasament.

Misiunea a fost una dificilă, însă coerența și efortul concertat al forțelor din teren au condus la lichidarea incendiului în mai puțin de două ore.