Farurile și digurile Mangaliei sau despre o gravă confuzie, „FARUL GENOVEZ”

de E. C. Ninu

 Preambul

 Strategic, economic, turistic, estetic, un far își are rostul lui.

 Cu timpul, îi este dat a deveni legendă, așa cum chiar a și intrat în rândul marilor minuni ale lumii. (Farul din Alexandria, construit pe insula Pharos, din Alexandria Egiptului antic, între 280-268 a. Chr., se pare că, prin înălțimea lui, de 124 m, a rămas de neegalat până astăzi. Milenar, în urma a două cutremure, în sec. XIV, a fost distrus, din păcate, nemaicoordonând navele, la intrarea în port.)

Atât de importantă este menirea sa, încât, în SUA, își are chiar ziua lui, pe 7 august.

Farurile din Acervatis, (Cervatis), Callatis, Pangalia sau Mangalia, cum s-a numit așezarea noastră multimilenară, nu au fost puține, desigur, de-a lungul timpului. Legată vital de restul lumii prin intermediul mării, era firesc ca locuitorii ei să le fi acordat acestora grija și prețuirea cuvenită. Vitregiile istoriei le-au îngenuncheat și le-au făcut să dispară, dar, precum pasărea Phoenix, ele și-au ridicat, de fiecare dată, capetele deasupra valurilor și țărmului euxin, îndrumând ambarcațiunile, indiferent că acei care le conduceau pe întinsul mărilor și al oceanelor s-au numit năieri, marinari, matrozi, navigatori sau chiar … pirați.

Uneori, farurile mangaliene au fost duble sau chiar triple, eforturile de a le întreține și a le asigura funcționalitatea (strălucirea) fiind și ele pe măsură. Așa se face că, prin anii 1958-1959, când s-a construit faleza, existau (fără a funcționa, însă, toate) și farul din capul digului, și cel de pe vechea și frumoasa faleză (de lângă statuia lui Constantin Motăș), de care răspundea tatăl colegilor de școală Chivu, precum și cel nou (fiind cel mai mare și luminos), din vecinătatea Castelului de Apă.

Materialul de față are drept scop stoparea confuziei, neimputabilă, desigur, datorată lipsei de informații.

Se poate constata, dureros, că, în ultimul timp, prin intermediul mass-mediei, al unor căi de socializare eficiente, în afara turiștilor și a locuitorilor lipsiți de șansa unei documentări minime, o mulțime de agenți economici din turism, mai ales, își fac reclama caselor de vacanță, a vilelor și a hotelurilor de care dispun, tentând virtualii clienți cu reclama DIGULUI GENOVEZ (odihnindu-se sub ape, la câțiva metri de actualul dig!) și a FARULUI așa-zis „GENOVEZ”, care nu mai există de foarte multă vreme. Nu este vina cuiva, decât în măsura în care publicitatea presupune și accesul la o justă informare.

(De un real folos, în elucidarea acestui mister, sunt și lucrările renumitului arhitect, pictor și scriitor mangalian Stephan Eleutheriadis („Mangalia. In memoriam” și „Fiul ceasrnicarului”.) Se poate ușor înțelege de ce, cu extrasele și trimiterile necesare la numeroasele izvoare istorice, însoțite de ilustrațiile adecvate, monografia dlui D. Isac, „MANGALIA”, aflată în manuscris, așteaptă aprobarea consilierilor locali, pentru a vedea lumina tiparului.

Fără pretenția de a fi „cea mai brava”, ea va completa, suntem siguri, multe dintre prețioasele precizări ale unor asemenea lucrări în domeniu, al căror număr depășește zeci și zeci de titluri, într-o bibliografie imensă, la care cei mai mulți dintre noi nu pot avea acces sau timp de alocat.

Să sperăm că datele cuprinse aici vor fi un stimulent puternic de trezire a unui apetit pentru a cunoaște cât mai multe din istoria unuia dintre cele mai vechi municipii atestate, cu o cultură și civilizație prețuită chiar și de către vestita bibliotecă antică a Alexandriei egiptene.

Iată, așadar, o serie de fișe-extras din această lucrare, ce așteaptă, nerăbdătoare, aprecierile cititorilor.

D. Isac (monografia „Mangalia”):

„Coordonatele geografice ale localităţii, sunt: 43º 49´ latitudine nordică şi 28º 35´ longitudine estică. Mangalia este un important Port maritim, mare Şantier naval, centru turistic şi vestită localitate balneoclimaterică maritimă modernă, de renume internaţional.

La începutul sec. IV î.Hr., cetatea a fost înconjurată de un zid de piatră (lat. muros), pentru apărare, construit din blocuri mari de piatră cioplită, de formă paralelipipedică (lat. opus quadratum), prevăzut, din loc în loc, cu turnuri de apărare ieşite în exterior… În acea perioadă, Callatis era considerată cea mai mare dintre toate cetăţile pontice dobrogene.”

Din această perioadă, după un izvor literar, este atestată existenţa Portului Callatis, pe care istoricul grec Arian (Flavius Arrianus), în opera sa “Periplul Pontului Euxin”, îl numea ”o staţie” pentru corăbii, necesară comerţului maritim. („Mangalia. Monografie turistică”, pag. 10, în curs de editare) Activitatea economică a fost revitalizată de negustorii şi navigatorii genovezi, care aveau, aici, antrepozite de cereale. … Din această perioadă, datează digul „genovez”, singurul dig cu orientare nord-est, destinat să protejeze incinta portului împotriva valurilor şi a furtunilor. Digul se află situat în partea de sud a Portului Turistic. (pag. 12)

„Primul călător străin care, în sec. al XV-lea, ne dă informaţii despre localitatea numită „Pangalia” a fost cavalerul burgund Walerand de Wavrin, comandantul unei flote a armatei cruciaţilor, care, aflat pe Marea Neagră, într-o expediţie antiotomană, a participat la Bătălia de la Varna, din 10 noiembrie 1444. După dezastrul cruciaţilor, el rămâne, totuşi, în aşteptare, pe mare, în apropiere de Constantinopol. În primăvara lui 1445, la retragerea sa cu cele 8 galere, a trecut prin portul Pangalia. Informaţiile despre acest periplu în Marea Neagră au fost publicate de către unchiul său, cronicarul Jehan de Wavrin, în “Anchiennes Cronicques d’Engleterre”, 1445. Aici, printre alte însemnări, a fost evocat şi trecutul legendar al vechii cetăţi Callatis, astfel:

“A doua zi au plecat de acolo creştinii noştri şi având un vânt prielnic au ajuns la un port numit Pangalia, care era foarte ciudat. Se susţine că Penthesilea, regina Amazoanelor, a pus să-l clădească după ce Hercule şi Teseu au intrat pe furiş în acea împărăţie şi s-au luptat cu Hippolyte şi cu Melanippe. Portul este protejat de un dig puternic care înaintează, având o latură de 30 sau 40 de picioare (n. n. lăţimea peste 9 m); şi marea şi portul se află între dig şi ţărm, iar în vremurile de demult nimeni nu putea să pătrundă pe mare în ţara Amazoanelor, dacă nu pătrundea mai întâi în strâmtoarea dintre dig şi ţărm, ce cuprindea o întindere cam cât 20 leghe franceze (n. n. 5,5 km). Dar acum acel dig este stricat şi dărâmat în multe locuri, aşa că adesea multe vase se zdrobesc acolo împinse de furtună; dar se mai vede încă bine starea de odinioară a digului şi a portului …” (pag. 13)

„Învăţatul şi călătorul turc Evlia Celebi, începând din 1651, a vizitat ţinuturile Dobrogei. În „Note de călătorie” („Seiahatname”), vol. 5, ne informează:

“Astăzi oraşul (n. n. Mangalia) e înfloritor şi frumos. Sunt mulţi negustori care trăiesc în case solide. […] Printre lazi (n.n. negustori din Anatolia-Turcia), circulă şi o glumă în sensul că dacă cineva nu are posibilitatea să se ducă la Kaaba, ei îi spun: – Bre, ignorantule, du-te la Mankalia, care este Kaaba pribegilor şi a sărmanilor. Aşa de mult respectau lazii acest oraş.” (Kaaba – marea moschee de la Mecca, locul de pelerinaj al tuturor musulmanilor din întreaga lume) Despre port, tot el ne informează că:

“În Antichitate, aici se afla un port mare cu două ieşiri. Şi astăzi se mai văd pe fundul mării, pietre din port, mari ca munţii“.

La 1762, diplomatul francez Charles de Peyssonel, aflat în misiune spre Crimeea, trecând prin Dobrogea, a făcut următoarea descriere privind viaţa economică, a oraşului nostru:

„Mangalia este un oraş mare, are un târg şi un număr mare de magazii de grâne; portul e destul de spaţios şi poate primi vase oricât de mari, însă este nesigur în timpul iernii. Importă mai puţine articole decât Varna, exportă: grâu, orz, secară, mei, brânză, struguri care sunt în mare abundenţă, însă nu sunt buni de mâncat, ei se întrebuinţează la facerea ţuicii”.

În timpul Războiului ruso-turc de la 1828, ofiţerul francez Hector de Béarn, aflat în fruntea unei misiuni militare, a trecut şi prin Dobrogea. În însemnările sale, “Quelques souvenirs d’une Campagne en Turquie”, publicate la Paris, în 1828, face următoarele aprecieri:

„Mangalia, un orăşel fără port, însă aşezat chiar pe malul mării. Aici am dat de apă destulă şi s-a hotărât o zi şi jumătate de repaus pentru trupe. Plaja era frumoasă, marea absolut calmă, s-a scăldat toată lumea, ca şi animalele de transport toate…

… Pe la jumătatea sec. XIX, marele agronom peregrin şi revoluţionar paşoptist Ion Ionescu de la Brad (1818-1891), la rugămintea lui Ion Ghica, pe atunci agent diplomatic la Înalta Poartă şi cu aprobarea marelui vizir Mustafa Reşid Paşa, a făcut o „excursie agricolă” în Dobrogea. Aici, a cercetat potenţialul economic al acestei provincii şi, în vara lui 1850, constată:

“Oraşul Mangalia, capitala cazalei cu acelaşi nume, se găseşte pe ţărmul Mării Negre; el nu avea decât 80 de case locuite … în portul său, nu se fac decât afaceri fără importanţă; deşi recoltele erau abundente, activitatea portuară era redusă, încărcându-se abia 7 – 8 corăbii pe an. Despre digul portului, bătrânul Hagi Mehmet Aga povesteşte că a auzit de la bunicul său că avea o grosime aşa de mare, încât puteau să meargă pe el două căruţe alături. Acum se află de două picioare sub nivelul apei şi, când marea e liniştită, i se zăresc unele părţi”.

… În 1879, călătorul francez Baron d’Hogguer a publicat, la Bucureşti, sub auspiciile Academiei Române, una dintre primele monografii economice, intitulată “Renseignements sur la Dobroudja – Son etat actuel, ses ressources, et son avenir” („Informaţiuni asupra Dobrogei – Starea ei de astăzi. Resursele şi viitorul ei”), în care face următoarea descriere:

“În timpul Genovezilor, oraşul Mangalia avea o mare importanţă comercială.

Populaţia ei se urca atunci la 30.000 locuitori.

Portul său, mare şi bine construit, se învoia foarte bine cu corăbiile de mică greutate a acelor timpuri.

În ultimii ani ai regimului turcesc, populaţiunea Mangaliei nu se compunea decât de aproape 2.000 suflete, mai toţi agricultori şi un prea mic număr de comercianţi.

Cu toate că portul cel vechi al Genovezilor a dispărut mai cu totul, puţinele ruine ce au rămas servesc pănă astăzi de refugiul corăbiilor de mică încărcătură.

De s-ar putea curăţi nisipul ce de secole s-a introdus în port şi dacă cu puţină cheltuială s-ar rezidi digul peste temeliile celui vechi, care se văd când apele sunt mici, vechiul port s-ar putea restabili precum a fost; cu toate acestea, însă nu prea ar fi de mare folos pentru comerţul Dobrogei…”

… Apare cartea ofiţerului şi geografului Marin Ionescu-Dobrogianu – “Dobrogea în pragul veacului al XX-lea”, Bucureşti, 1904. Această monumentală monografie a fost premiată de către Academia Româna şi onorată cu „Medalia de aur”, la „Expoziţia din 1906”. Despre Mangalia, se relatează:

“Astăzi oraşul răsare din ruine, are câteva străzi curate şi case mari. Vechiul conac turcesc s-a prefăcut, din 1890, într-o măreaţă clădire încăpătoare pentru subprefectură şi judecătorie. Totuşi, oraşului îi trebuie mult ca să iasă din starea mizerabilă în care a zăcut în decursul veacului al XIX-lea. […] În timpul verii, oraşul este vizitat de câteva familii pentru băile de mare şi cele sulfuroase. Pretutindeni în Dobrogea, marea nu are plajă mai întinsă şi mai frumoasă ca la Mangalia, …”.

Pentru dezvoltarea comerţului pe mare, după 1909, au început lucrările de reconstrucţie a Portului maritim, lucrări iniţiate în 1893. S-au refăcut digurile, prin înălţarea celor vechi, şi s-au amenajat debarcadere din lemn, pentru descărcarea şi încărcarea mărfurilor. Bazinul portuar era protejat de digul mare şi digul „genovez”, la ale căror capete se afla câte un mic far de tip catarg, iluminat, la început, cu lămpi de petrol (felinare). Un rol important l-a avut Ion Coman-Stoian (1874-1947), inginer de poduri şi şosele, cu studii în Elveţia, la Universitatea din Zürich şi primar al Mangaliei, între 1910-1912…

… În Sinodicul Bisericii “Sf. Gheorghe” (veche), preotul paroh Gheorghe Chiorpec (1870-1952) nota despre Mangalia, în 1925, următoarele:

“Oraşelul Mangalia este aşezat pe un mic promontoriu, prevăzut cu un mic bazin, port indiguit, având cea mai însemnată plajă pe litoralul Mării Negre…”

… În 1947, apare la Editura Casa Şcoalelor, Bucureşti, cartea lui Gala Galaction – „MANGALIA”, un jurnal de călătorie (1922, 1924), în care oraşul este descris ca un târg maritim modest:

“… Profilul Mangaliei este elementar: o magazie, două-trei case cu etaj, o biserică începută şi neisprăvită, două minarete şi o moară de vânt. Mai este şi un far minuscul, dar trebuie să ştii pe unde vine, ca să-l poţi distinge”.

Cartea cuprinde însemnări de călătorie, făcute cu ocazia unor vizite la Mangalia şi în împrejurimile acesteia, începând din 1922. Prezintă, pe coperta cărţii, o imagine monumentală a minaretului de la Moscheea ”Esma Han-Sultan”. Imediat, după editare, această carte a fost eliminată din biblioteci, de către cenzura comunistă. Astăzi, câteva exemplare se păstrează la Biblioteca Academiei Române. Pentru această operă, ca și pentru mesajul toleranței religioase dintre etniile dobrogene, din romanul „Papucii lui Mahmud”, în memoria autorului, Şcoala Nr. 5, îi poartă numele, la inițiativa profesorului Emil-Corneliu Ninu …

… Cu ocazia înfiinţării noului Port militar, între Marea Neagră şi Lacul „Mangalia” s-a săpat şi dragat un Canal de navigaţie, peste care s-a construit şi primul Pod metalic rabatabil (rulant) din ţară, cu închidere şi deschidere automatizată. Această construcţie hidrotehnică de unire a celor două ape, importantă la acea vreme, s-a executat între 1952-1955. A fost începută de către Societatea Economică Româno-Sovietică (“SOVROM”) şi terminată de către Direcţia Generală a Serviciului Muncii (D.G.S.M.).

(N.n.: Tot de atunci datează și actualul far, așa-zis genovez, datorat aceleiași societăți, dezafectat, mult mai târziu, după extinderea digului spre larg, lentila lui aflându-se expusă într-o sală din incinta „Muzeului Marinei” din Constanța!)

În Antichitate, acest lac avea legătură cu marea. De-a lungul timpului, datorită formării dunelor subacvatice de nisip, acesta s-a separat de mare, devenind un liman maritim. După 1955, Lacul „Mangalia” a devenit primul Port militar al României, unde, în prezent, îşi desfăşoară activitatea o puternică bază militară navală. ..

…Pe cel mai înalt punct din Mangalia, aflat la altitudinea de 30 m, s-a construit, în 1957, Farul Maritim, cea mai înaltă construcţie a oraşului. Turnul farului, cu înălţimea de 41,6 m, are o bătaie şi vizibilitate de 22 mile marine (cca 40 km). Are, ca sursă de lumină, o lampă incandescentă (bec) de 120 V / 1000 W, alimentată la curent electric continuu. Amplificarea luminii este realizată cu ajutorul unor lentile plan-concave. Sclipirile se fac prin intermediul unui ecran rotativ, adică 2 sclipiri albe, cu o perioadă a luminii de 5,5 sec. Pe latura de sud, în partea superioară, este construit un ceas solar de tip “antic”, unic în ţara noastră, la care cadranul solar este gradat pentru orele zilei…

… Între 1962-1972, comandorul Constantin Scarlat, scafandru-şef în Marina militară, în urma unor cercetări arheologice subacvatice, în zona riverană a Mangaliei, a descris şi a realizat prima hartă a Portului antic “Callatis”. Cercetările sale au fost publicate în „Acta Mvsei Napocensis”, Cluj-Napoca, 1973, vol X, pag. 529-540. Pe lângă diferite vase ceramice, în special amfore, aici a fost descoperită şi o ancoră marină de plumb cu două braţe fixe, datând din sec. I î.Hr., care este expusă, astăzi, la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, sala III. Lângă Digul “genovez”, cel cu orientare nord-sud, s-a găsit şi o ancoră de tip “amiralitate”, datată din sec. XVII-XVIII. Trebuie amintit despre Constantin Scarlat (1935-2006) că a fost o personalitate a Marinei militare, considerat primul cercetător al arheologiei subacvatice, supranumit “Cousteau al României”.

… Pentru Serbările estivale organizate special de „Ziua Marinei Române”, între 1963-1966, la iniţiativa viceamiralului ing. Grigore Marteş, s-a construit AMFITEATRUL MARITIM, care, astăzi, îi poartă numele. Acest edificiu public este situat pe malul Mării, în acvatoriul Portului Turistic, mai precis, pe latura sudică a Digului de Nord. Construcţia amfiteatrului este de plan aproape semioval şi urmăreşte curbura digului portuar. Este format din gradene în cinci trepte, şase tribune cu locuri pentru spectatori şi o „arenă acvatică” formată de însăşi suprafaţa apei, care este protejată de valuri şi vânt. Începând din 2000, cu ocazia Serbărilor Mării şi a Festivalului „Callatis” Mangalia, organizat anual în lunile iulie-august, aici este ancorată celebra Navă – scenă „Scoica-de-Mare”. Capacitatea amfiteatrului este de cca 40.000 de locuri. Pentru a se mări efectul scenic şi de lumină, toate spectacolele sunt nocturne…”