30 aprilie 2024

Florin Răican, avocatul familiei tinerei OMORÂTE la Mangalia: „Sperăm ca instanța de apel să mai adauge câțiva ani la pedeapsă”

Loredana și Alina

Loredana și Alina

Florin Răican, avocatul familiei tinerei ucise de Loredana Atănăsoaie, spune că a înaintat apel la decizia judecătorilor constănțeni, care au condamnat-o pe tânără la 15 ani și trei luni de închisoare.

„Am atacat cu apel Sentința penală nr. 148/10.04.2024 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. 7667/118/2023 și am solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatei Atănăsoaie Loredana în sensul aplicării unor pedepse orientate către maximul special prevăzut de lege pentru toate cele cinci infracțiuni reținute în sarcina acesteia (omor, furt calificat, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, operațiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar, acces ilegal la un sistem informatic.

Având în vedere că aceste infracțiuni au fost recunoscute doar formal, după prezentarea unor dovezi de necombătut, având în vedere pericolul social extrem de ridicat al inculpatei, modalitatea în care au fost săvârșite faptele precum și potențialul său criminogen sperăm ca instanța de apel să mai adauge câțiva ani la pedeapsa rezultantă de 15 ani și trei luni.

Astfel, ne vom apropia de o pedeapsă între 18-19 ani de închisoare, pedeapsă ce ar fi mai potrivită în raport cu materialul probator existent la dosarul cauzei. Precizez că apelul se va judeca la Curtea de Apel Constanța în complet format din doi judecători”.

Lasă un răspuns