28 mai 2024

(VIDEO) Două drone cu decolare verticală și survolare continuă de până la 8 ore au intrat în dotarea Poliției de Frontieră

Două drone de tip avion, cu decolare verticală, au intrat în dotarea Poliţiei de Frontieră, aceste aparate putând acoperi zone de până la 150 de kilometri. Poliţiştii de frontieră care le vor opera au învăţat să le folosească într-un training desfăşurat în Africa de Sud.

Evenimentul care a marcat intrarea în dotarea Poliţiei de Frontieră a celor două drone de tip avion a avut loc miercuri, 17 aprilie, în Portul Mangalia, la sediul Grupului de Nave Mangalia din cadrul Gărzii de Coastă.

În urma depunerii unei aplicații în cadrul apelului de proiect PMI IMPACT 3 lansat de Philip Morris International, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră i s-a acordat un grant în forma unei contribuții de bunuri materiale pentru a sprijini eforturile de aplicare a legii în România, ca parte a proiectului FITOS- Combaterea contrabandei cu tutun la frontiera externă a UE.

Prin acest proiect se urmărește îmbunătățirea capacității de supraveghere a frontierei de stat și combaterea traficului ilicit cu țigarete, prin acordarea de către unul din cei mai importanţi producători de ţigări (Philip Morris Products S.A.), sub formă de sponsorizare, a unor echipamente specifice în valoare estimată de 495.500 USD (fără TVA), după cum urmează:

  • 2 drone (UAV-uri), model ALTI Transition Advanced-Raptor, cu motor termic, ce permit o survolare continuă de până la 8 ore, cu o rază de acțiune de 150 km – 408.380 USD;
  • piese de schimb și accesorii – 41.620 USD;
  • servicii accesorii din partea producătorului de echipamente (ALTI UAS), respectiv instruire tehnică pentru operatorii desemnați de IGPF – 45.500 USD.

Aeronavele fără pilot la bord care au intrat în dotarea PFR fac parte din categoria I (sub 150 kg.) clasa mică (peste 15 kg.), sunt prevăzute cu motor termic, au masa maximă la decolare de 16,50 kg., permit o survolare continuă de până la 8 ore și au o rază de acțiune de 150 km.

Totodată, în urma discuțiilor desfășurate în cadrul convocărilor de specialitate cu reprezentanții din cadrul structurilor de reglementare a zborurilor a rezultat faptul că utilizarea în spațiul aerian național a echipamentelor respective impune respectarea reglementărilor referitoare la certificarea și înregistrarea sistemelor UAV, precum și licențierea pe aeronavele fără pilot la bord a personalului care a absolvit cursul de inițiere operator UAS clasa I.

Având în vedere limitările referitoare la admisibilitatea la zbor a acestor tipuri de echipamente, s-a convenit asupra disponibilității desfășurării activității de instruire tehnică a operatorilor desemnați de IGPF la sediul furnizorului din Africa de Sud (perioada 18-29.03.2024).

În urma promovării programul de instruire livrat de către producător, 6 operatorii desemnați de IGPF din cadrul structurilor teritoriale au primit un certificat ALTI care să ateste competența în operarea echipamentului respectiv.

Totodată, după finalizarea serviciilor de instruire ce se desfăşoară şi în această săptămână la sediul Grupului de Nave Mangalia, se va realiza punerea în funcțiune a celor 2 aeronave fără pilot uman la bord în România, în colaborare cu reprezentanții furnizorului.

Aceste echipamente vor crea avantajul unei supravegheri eficiente prin acoperirea unor zone mari, crescând semnificativ timpul de reacție prin planificarea strategică a patrulelor în locuri de unde pot interveni cu celeritate, complementar mijloacelor de supraveghere existente la nivelul PFR.

Echipamentele vor fi repartizate, în funcție de evoluția situației operative și factorilor de risc identificați, structurilor teritoriale ale PFR aflate la frontierele externe ale Uniunii Europene.

Dotarea Poliţiei de Frontieră cu aparate de zbor fără pilot la bord

La momentul actual, în dotarea PFR se află un număr de 38 aeronave fără pilot la bord. Dintre acestea, 7 au intrat în dotarea PFR în anul 2018 (6 prin contract de donație, iar una prin contract de achiziție) şi 26 au fost achiziționate în anul 2022. Ulterior, în anul 2023 au mai fost achiziționate 2 U.A.V-uri, iar în anul 2024 au intrat în dotarea P.F.R. încă 3 UAV-uri (una prin contract de comodat, iar 2 prin contract de sponsorizare – Philip Morris International).

Demersurile efectuate la nivelul instituției noastre pentru suplimentarea numărului de operatori autorizați/licențiați de către Statul Major  al Forțelor Aeriene prin Autoritatea Aeronautică Militară Națională, au condus la creșterea în mod substanțial (de peste 4 ori) în anul 2023 comparativ cu anul 2022, a numărului de ore de zbor efectuate cu mijloacele de supraveghere aeriană din dotarea PFR.

Astfel, în anul 2023 s-au efectuat un număr de 6588 de misiuni de supraveghere aeriană, totalizând 2286 de ore de zbor, iar în primele 2 luni ale anului  2024 au fost executate un număr de 1602 misiuni de zbor, totalizând aproximativ 571 ore de zbor.

Obiective de investiţii de peste 30 de milioane de euro realizate de Poliţia de Frontieră Română în anul 2023

În vederea întăririi capacităților de supraveghere și protecție a frontierei naționale, precum şi pentru implementarea planului de modernizare a Poliţiei de Frontieră Române, inclusiv în ceea ce priveşte condiţiile de lucru ale personalului şi dotările pe care aceştia le utilizează, dar şi în ceea ce priveşte îmbunătăţirea pregătirii profesionale a poliţiştilor de frontieră români, în anul 2023, au fost realizate multiple obiective de investiţii.

Astfel, au fost construite 5 clădiri noi (Unitatea Națională ETIAS, Sectorului Poliției de Frontieră Valea lui Mihai, Sală de sport cu 180 de locuri de la Școala de Formare Inițială și Continuă a Personalului Poliției de Frontieră Iași, pavilion Sectorul Poliției de Frontieră Vicovu de Sus, pavilion Sectorul Poliţiei de Frontieră Darabani), au fost reabilitate 5 sedii (Sectorul Poliţiei de Frontieră Darabani, Centrul de Comandă și control SCOMAR, Sectorului Poliţiei de Frontieră Bechet, sediul Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus, Sectorului Politiei de Frontiera Borş) şi au fost consolidate 8 turnuri de supraveghere (Midia, Sinoe, Sfântu Gheorghe, Perișor, Gura Portiței, Grup Nave Constanța, 2 Mai şi Chituc).

Sumele de bani pentru aceste investiţii provin de la cinci surse de finanțare – Fondul de Securitate Internă, Programul Operațional Regional 2014-2020, Programul Operaţional Comun România-Ucraina 2014-2020, Mecanismul Financiar Norvegian precum şi de la Bugetul de Stat, valoarea totală fiind de aproximativ 23 milioane de euro.

Totodată, în anul 2023 au fost achiziţionate 5 autospecialele de supraveghere cu termoviziune de ultimă generaţie, 115 autospeciale de patrulare, 10 ambarcaţiuni rapide de interveţie, precum şi diverse echipamente folosite în activitatea de supraveghere şi control a trecerii frontierei de stat: echipamente portabile de vedere pe timp de noapte cu termoviziune, truse criminalistice universale pentru cercetarea la faţa locului, echipamente portabile compacte de examinare documente şi vize, etc.

Investiţiile Poliţiei de Frontieră răspund politicilor europene de îmbunătăţire a standardelor administrative, cu efect direct asupra dezvoltării capacităţii de supraveghere şi control a frontierelor ţării. Astfel, consolidarea infrastructurii administrative completează în mod firesc capacitatea operativă şi strategică a instituţiei care aduce după sine întărirea securităţii la frontierele României, dar şi la frontierele externe ale Uniunii Europene.

Rezultate ale Poliţiei de Frontieră în combaterea contrabandei cu ţigări

În prezent, contrabanda cu ţigări este evaluată ca fiind unul dintre cele mai serioase riscuri la adresa securităţii la frontiere, cauzând pierderi de milioane de euro pentru bugetul României și bugetele statelor membre ale UE.

Contracararea acestui fenomen este un obiectiv prioritar şi permanent al Poliției de Frontieră Române, atât prin demersuri instituționale proprii, cât şi prin colaborare cu alte structuri ale statului sau cu reprezentanți ai societății civile.

Astfel, în urma misiunilor desfăşurate în zona de competenţă, în anul 2023 au fost reţinute în vederea confiscării peste 5,5 milioane de pachete cu ţigări, având o valoare aproximativă de 95 milioane de lei, peste 16.800 kg tutun, 31.400 kg tutun narghilea şi au fost identificate şi destructurate trei grupuri organizate constituite în vederea săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări, în care au fost implicate 47 de persoane. Comparativ cu perioada similară din 2022 se constată o creştere cu 36,4% a numărului pachetelor de ţigări reţinute.

Totodata, în primele trei luni ale anului 2024, în urma eforturilor susținute ale polițiştilor de frontieră, au fost confiscate aproximativ 600.000 de pachete cu ţigări, în valoare de peste 13 milioane lei. Tot în primul trimestru poliţiştii de frontieră au mai confiscat şi 6.200 kg tutun vrac şi 47 kg tutun pentru narghilea.