Fortificația de la Albești

Așezarea fortificată de la Albești se află la cca 15km vest de municipiul Mangalia și la cca 2 km sud-vest de satul Albești. Indicatoarele cu fortificația Albești indică drumul spre acest sit arheologic, doar ca ultimul indicator, care este amplasat la ieșire din satul Albești spre satul Coroana și indică o direcție spre est, a fost pus greșit. Pentru a ajunge la fortificație trebuie mers pe drumul care duce spre satul Coroana și după ce urcați pe primul deal (cca 500m de la ieșire din satul Albești) trebuie mers spre vest, pe partea sudică a văii din acel loc. După cca 800m, pe  un drum de pământ, ajungeți la locul unde a fost construit satul și fortificația grecească antică.

În anul 1971 au fost reperate blocuri masive de calcar care aparțin turnului fortificației. Din 1974 au fost începute cercetările arheologice sistematice în acest punct de către un colectiv de la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC), format din Adrian Rădulescu (responsabil), Maria Bărbulescu și Valeriu Georgescu (Muzeul de Arheologie Callatis-Mangalia – până în 1990 secție a MINAC). Colectivul de cercetare astăzi este format din Livia Buzoianu (responsabil), Irina Nastasi, Vitali Bodolică (MINAC) și Nicolae Alexandru (Mangalia).

Ne aflăm în fața unui sat din secolele IV-III î. d. Hr., creație a callatienilor, care a ocupat un întreg deal. Satul a fost amplasat strategic pe un bot de deal, protejat astfel la est, nord și vest de valea abruptă iar la sud de un val de pământ. Pentru a descuraja eventuale atacuri a fost construită (cel puțin) o fortificație, pe această fortificație s-au concentrat și cercetările arheologice. Punctul fortificat are trei faze constructive, prima de cca 60x60m, următoarele două de cca 45x40m, cu un turn de 9x9m în colțul de sud-vest.  Zidurile fortificate aveau o grosime cuprinsă între 1,20 și 1,40m, au fost construite din blocuri masive de calcar, tăiate perfect sub forma unui paralelipiped dreptunghic, montate exact unul lângă celalalt, fără a fi folosit un liant, ele rezistau prin propria greutate. 

            Fortificația a avut planul unei case grecești, cu curte interioară, cu etaj pe latura sudică, din motive strategice aici, iar restul anexelor erau adosate de jur-împrejurul zidului fortificat. Exista și o construcție centrală, care, datorită obiectelor de cult descoperite aici, este posibil să fi fost un templu rural. Intrarea în punctul fortificat era pe latura de sud, o intrare boltită probabil, protejată de o cameră a porții sub etajul de pe această latură, cum se poate vedea în vestigiile mai bine păstrate a acestor tipuri de construcții din Cyrenaica.

            Casele satului, care ocupau întreg dealul, au fost construite din blocuri mici de calcar legate cu pământ, acoperișul era protejat cu olană și erau deservite de vetre, interioare sau exterioare. Forma caselor, în afara fortificației, era una rectangulară, de cca 6x13m, cu trei compartimentări și aliniate/orientate față de fortificație sau față de valea de la nord. Au fost identificate și case de mai mari dimensiuni, de 8x20m, care seamană mai mult cu spații de depozitare. Viața acestei așezări încetează la sfârșitul secolului III î.d.Hr., când și cetatea Callatis își restrânge aria fortificată. Nu cunoaștem exact motivele, dar putem bănui că din cauza așezării în teritoriul callatian a “scitilor plugari”, fapt despre care vorbesc izvoarele literare pentru acea periodă.

Istoricii români au vorbit de caracterul agrar al Callatidei încă de la începuturile cercetărilor făcute asupra coloniei doriene, acest lucru s-a datorat în primul rând emisiunilor monetare, care au loc cu a doua jumătate a sec. IV î.d.Hr. şi care au ca simboluri: Hercules, Apollon, Athena, Demeter şi Dionysos, apoi thirs-ul dionysiac şi mai ales o cunună de spice, dar şi faptului că principala divinitate se pare că era Demetra. Tot în sprijinul celor afirmate vine şi existenţa unei sărbători cacracteristice callatienilor, Diombria, sărbătoare dedicată direct “umezelii de toamnă”.

La Callatis modul de administrare a teritoriului agricol s-a înscris în cel obişnuit în coloniile greceşti, mai ales doriene, prin delimitarea unei chora (teritoriul agricol) şi construirea la limitele ei a unor fortificaţii, cum este cazul fortificaţiilor de la Hagieni, Coroana sau Albeşti. Ridicarea acestor tipuri de construcţii, cu un turn, este caracteristic vieţii rurale în toată lumea greacă antică, în teritoriile coloniilor greceşti ţineau de o strategie cu un caracter ofensiv în modul ocupării de noi terenuri agricole de către oraşele-stat greceşti. Rolul acestor fortificaţii era acela de a apăra teritoriul agricol al orașelor-stat, cu tot ce însemna el, dar şi drumurile folosite pentru a pătrunde în interiorul platoului continental cu diferite mărfuri. 

Denumirile atribuite acestor construcţii din mediul rural sunt: pyrgos care se referă numai la turnul care era adosat unei case şi acesta era singura construcţie fortificată; teihe, zid fortificat; phrourá sau phrourion care derivă de la  phrourós care însemna garnizoană. În cazul fortificaţiei de la Albeşti, unde avem exitenţa unor ziduri cu blocuri de parament ce fac parte dintr-un zid cu lăţimea de 1,20/1,40m, care cuprind şi un pyrgos în colţul de sud-vest, prin analogie cu situaţia din teritoriul Chersonesului ne aflăm în faţa unei teihe,  a unei phrouródomos, o garnizoană a callatienilor în cadrul unei aşezări rurale, un avanpost de observaţie în teritoriu. Acest lucru este susţinut şi de existenţa unui phrourarchos,  strateg care  activa în teritoriul callatian, în secolul III î. d. Hr.

Coloniştii care au fondat  Callatis aparţineau poporului heracleot format la rândul său din colonişti veniţi din zone cu o puternică tradiţie agricolă –Beoţia şi Thessalia. Ei au adus modul de exploatare a terenurilor agricole (cazul tessalienilor)  şi la Heracleea, este cunoscută situaţia de aici unde populaţia băştinaşă, triburi trace înrudite cu bithynienii, mariandynii, au fost redusi la o categorie de semi-dependență, obligaţi să plătească noilor stăpâni ai teritoriului o parte din producţia agricolă.

Nu avem informaţii dacă şi callatienii au folosit populaţia băştinaşă într-un regim de semi-dependenţă, pentru a lucra pământurile. În cazul aşezării de la Albeşti, singura cercetată sistematic, materialele arheologice de factură locală sunt în cantitate foarte mare, atât în interiorul fortificaţiei cât şi în locuinţele din aşezarea deschisă. Aceasta demonstrează o locuire împreună, între greci şi geți, cel puţin în astfel de sate.

Conform izvoarelor literare care transmit că geţii aveau „pământul nehotărnicit”, atunci putem crede că cei care întocmesc primii un cadastru al acestor terenuri sunt coloniştii greci, prin unitatea de măsură cunoscută lor, pelethron, care reprezenta o treime dintr-un hectar, sau prin unitatea cadastrală de măsură tipică dorienilor, schoinos. Existenţa acestui sistem cadastral, a delimitărilor terenului agricol, a devenit importantă pentru statul callatian, în cazul în care şi aici s-a trecut de la reprezentativitatea pe triburi la reprezentativitatea teritorială, reformă aplicată în majoritatea oraşelor-stat greceşti. O astfel de reformă este cunoscută şi în cazul metropolei Callatidei, Heraclea Pontică.

La Callatis cadastrările şi delimitările au continuat și în perioadă romană după un sistem roman, acest lucru este normal, mergând pe logica necesităţii unei cadastrări centralizate necesară recrutării şi colectării taxelor, ca statul roman să-şi impună sistemul său de administrare şi organizare teritorială. Dar chiar dacă sistemul măsurătorilor şi delimitărilor a fost schimbat, moşia poporului callatian a rămas, oarecum, între aceleaşi graniţe, până la sfârşitul antichităţii.

Nicolae Alexandru