10 mai 2025 1:17

(FOTO/VIDEO) Droguri prin curier: Un constănțean a fost prins cu aproape 9 kilograme de „iarbă” primită din Spania

Un constănțean a fost prins cu aproape 9 kilograme de "iarbă"

Un constănțean a fost prins cu aproape 9 kilograme de "iarbă"

image_pdf

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 37 de ani, cercetată pentru trafic internațional de droguri de risc și trafic de droguri de risc.

Din probele administrate în cauză a reieșit că, în luna mai 2025, aceasta ar fi procurat din Spania, în scopul comercializării, 8,7 kilograme canabis (drog de risc). Substanța interzisă ar fi fost introdusă în țară prin intermediul unei firme de curierat internațional, persoana cercetată fiind prinsă în flagrant delict, la data de 8 mai a.c., de către polițiști, în timp ce o transporta.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate de către polițiști, la data de 9 mai a.c., au fost descoperite și ridicate diferite cantități și tipuri de substanțe, diverse comprimate, un grinder, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.

Tot astăzi, 9 mai, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea acesteia, pentru 24 de ore, ulterior fiind sesizat judecătorul de drepturi și libertăți  din cadrul Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă a persoanei reținute, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

Lasă un răspuns