Gratuităţi pentru transportul în comun din Mangalia. Beneficiari sunt veteranii, persoanele cu handicap, elevii şi bugetarii
În timp ce una dintre cel cele două firme care a câştigat licitaţia pentru transportul din aria Mangaliei a pierdut, prin votul consilierilor locali, dreptul de a intra pe traseu, microbuzele ramase pe traseu, ce vor duce la destinaţie mangalioţii, vor fi obligate să acorde o serie de facilităţi mai multor categorii sociale.
Astfel, pensionarii cu venituri de sub 800 de lei, studenţii, elevii şi alte persoane defavorizate vor beneficia, de la 1 septembrie, de călătorii gratuite. Fiecare pensionar cu venituri nete de sub 800 de lei va avea dreptul la 16 călătorii gratuite/lună, fiecare veteran de război şi văduvă de război câte 40 de călătorii, persoanele persecutate din motive etnice de către regimurile instaurate în România între 6 septembrie 1940 şi 6 martie 1945 vor beneficia de acelaşi număr de călătorii, la fel şi urmaşii eroilor-martiri ai Revoluţiei, răniti sau luptători pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989.
Tot de 40 de călătorii vor beneficia persoanele cu handicap grav sau accentuat, însoţitorii acestora, însoţitorii copiilor cu handicap accentuat, ai adulţilor cu handicap auditiv şi mintal accentuat, asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav, precum şi asistenţii profesionişti ai persoanelor cu handicap grav sau accentuat. Poate, o data cu aceasta initiativa votata de consilierii locali, macar o parte a mijloacelor de transport in comun se vor adapta cu rampe speciale pentru ca beneficiarii gratuitatilor sa si poata urca in autovehicule.
Alesii locali au decis ca subvenţionarea de la bugetul local al tarifului abonamentelor speciale lunare (44 de călătorii), pe o linie de transport, pentru elevii din Mangalia şi pentru bugetarii cu venituri de sub 1.200 de lei net/lunar, să fie de 100%.
Normal! Cine putea avea exclusivitate pe traseu daca nu viceprimarul Maganu si consilierul local Sorin Andrei?!!! In rest, ceilalti sa se duca la naiba, ca asa e corect, nu?!!! Rusine sa va fie! Nu va mai satura Dumnezeu!
si pe vremea lu tusac era la fel : la scoala 3 se decontau zilnic 880 de persoane in conditiile in care cu totul in scoala, elevi profesori si personal auxiliar erau 803 persoane si, cel mai important, 90% din aceste persoane nu folosesc deloc transportul in comun….
Radu nu a invatat nimik din greselile lui Tusac…