7 iulie 2024

Haine contrafăcute decoperite la Punctul de Trecere al Frontierei de la Vama Veche

Poliţiştii de frontieră români și bulgari au descoperit, în urma unei acțiuni comune desfășurate în PTF Vama Veche, într-un autocar sosit din Turcia, 200 de articole vestimentare în valoare de 300.000 lei, inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

În data de 04.07.2024, la Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, poliţiştii de frontieră români împreună omologii bulgari, au efectuat o acțiune comună având ca scop prevenirea și combaterea migrației ilegale și infracționalității transfrontaliere.
Cu această ocazie, au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui autocar înmatriculat în Turcia.
Astfel, polițiștii de frontieră au descoperit în compartimentul destinat bagajelor,  200 articole vestimentare care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute. Acestea aparțineau unui bărbat care nu deținea documente de proveniență și nici acordul titularilor de marcă pentru punerea în circulație.
Produsele, în valoare totală de aproximativ 30.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.

Lasă un răspuns