23 noiembrie 2024 18:47

În atenţia pacienţilor: Medicii de familie vă recomandă să veniţi la cabinete doar în cazuri urgente!

Comunicat de presă

 

Asociatia Medicilor de Familie Tomis Constanta vine în sprijinul pacienţilor cu câteva informaţii importante pentru reducerea riscurilor la care sunt expuşi, în conformitate cu instituirea stării de urgenţă:

– cabinetele medicilor de familie îşi continuă activitatea în programul cunoscut pacienţilor lor  şi vor organiza fluxul pacienţilor în conformitate cu afecţiunile fiecăruia;

– când ajungeţi la cabinet, anunţaţi medicul că aţi venit şi asteptaţi, calm, să fiţi invitati în cabinet;

– toţi pacienţii sunt rugaţi să limiteze prezenţa la cabinet doar la situaţii care nu suportă amânare;

– în special, pacienţii cronici cu reţete lunare, sunt rugaţi să se programeze pentru a evita aglomeraţia şi contactul cu alţi pacienţi;

– pacienţii acuţi cu stare  febrilă sunt îndrumaţi să ia legătura telefonic cu cabinetul medicului de familie pentru a putea fi consiliaţi corespunzător de către medic;

– pentru a nu expune copiii în mod nejustificat, amânaţi vaccinările din cadrul programului naţional de vaccinare, precum şi consultaţiile preventive;

– folosiţi măsuri de protecţie primară: evitaţi aglomeratiile şi păstraţi distanţa faţă de persoanele cu simptome de infecţii respiratorii, evitaţi atingerea suprafeţelor din jur şi folosiţi  mănuşi sau produse dezinfectante pentru mâini, folosiţi măşti în cazul unor boli respiratorii acute;

– anuntaţi dacă aţi călătorit în ţări străine, daca v-aţi întâlnit cu persoane depistate pozitiv cu cu SARS-CoV-2 sau cu contacţii lor.

– respectaţi regulile de autoizolare în cazul în care ele sunt necesare pentru protecţia celor din jurul dumneavoastră;

– dacă aveţi simptome respiratorii sugestive pentru o infecţie cu SARS-CoV-2 şi contact apropiat cu un caz confirmat sau probabil de CoViD-19 sau istoric de călătorie în străinătate în ultimele două săptămâni, sunaţi la 112;

– pentru eliberarea concediilor medicale pentru carantină, conform legii, solicitaţi de la DSP adeverinţa necesară.

Pentru siguranţa dumneavoastră şi a familiei dumneavoastră, staţi acasă!

Noi, medicii de familie, vom fi la cabinet în sprijinul pacienţilor noştri.

 

Conducerea AMF Tomis Constanţa