3 mai 2024

Începe acordarea burselor şcolare!

Începând din semestrul al II-lea al acestui an şcolar unităţile de învăţământ din Mangalia vor începe să acorde burse şcolare, în baza unei decizii luate de consilierii locali în luna octombrie 2015. Sumele repartizare fiecărei unităţi, în baza unor date furnizate de conducerea acestora, diferă în funcţie de tipul de bursă şi au fost aprobate printr-un ordin al Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului din 2011. Vor fi acordate, potrivit hotărârii aleşilor locali, burse de performanţă, de merit, de studiu şi sociale.

Reamintim că elevii care au obţinut locurile I, II sau III la etapele naţionale ale olimpiadelor şi concursurilor şcolare, cei ce s-au calificat în loturile de pregătire organizate de minister sau au obţinut locurile I, II sau III la etapele naţionale ale competiţiilor cultural-artistice, cele cu caracter sportiv sau tehnico-ştiinţific de la nivel naţional, toate organizate de MECTS, vor beneficia de burse de perfomanţă. Elevii ai căror rezultate îi recomandă să beneficieze de acest tip de recompensă financiară vor primi câte 80 de lei, bursele de performaţă fiind acordate, potrivit legii, pe perioada anului şcolar următor celui în care s-au obţinut aceste rezultate.

Vor primi burse de merit elevii din Mangalia cu rezultate deosebite la învăţătură: cei cu media generală peste 8,50 şi media la purtare 10.00, în anul şcolar anterior, respectiv în primul semestru al anului şcolar, elevii care au obţinut locurile I, II sau III la etapele judeţene ale olimpiadelor sau concursurilor şcolare naţionale sau la etapele judeţene ale competiţiilor sau concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau tehnico-ştiinţific , organizate de MECTS. Bursele de merit se acordă începând cu semestrul al II-lea pentru elevii aflaţi în clasele de început ale învăţământului gimnazial, liceal sau profesional, respectiv începând cu semestrul I pentru elevii aflaţi în celelalte clase ale învăţământului gimnazial, liceal sau profesional. Valoarea bursei de merit, aşa cum a fost aprobată de consilierii locali, este de 70 de lei.

Elevii ce provin din familii cu un venit mediu pe membru de familie, pe ultimele trei luni, cel mult egal cu salariul minim pe economie şi care au media generală peste 7.00 şi 10.00 la purtare în semestrul anterior celui în care se acordă recompensa financiară, vor primi burse de studiu, în valoare de 55 de lei.

Bursele sociale, de 50 de lei, vor fi acordate, la începutul anului şcolar, elevilor orfani de ambii părinţi, celor ce suferă de diverse boli, dar şi celor proveniţi din familii care nu realizează un venit mediu lunar, pe ultimele 12 luni, pe membru de familie, mai mare de 50% din salariul minim net pe economie.

Potrivit datelor din proiectul de hotărâre aprobat de consilieri, în semestrul I al acestui an şcolar vor fi alocate 1.090 burse de merit, 338 burse de studiu şi 643 burse sociale.