23 noiembrie 2024 14:25

Întâlnire la nivel înalt pentru atragerea de investiții și promovarea exportului

Astăzi, 30 septembrie 2016, președintele Consiliului Județean Constanța – Marius Horia Țuțuianu participă la “Invest in Romania’’, eveniment organizat de Consiliul Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR)  în parteneriat cu Departamentul pentru Promovarea Investițiilor și Comerțului din cadrul Ministerului Economiei Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri. Evenimentul este susținut și de Consiliul Județean Constanța și are loc în incinta Pavilionului Expozițional Constanța începând de la ora 9:00.

Obiectivele acestui program sunt în principal atragerea de investiții și promovarea exportului, susținerea și promovarea proiectelor prioritare stabilite la nivel județean și regional, în direcția domeniilor considerate strategice pentru investiții.

Domeniile avute în vedere sunt energie, resurse minerale, turism, agricultură, industrie și infrastructură, în acord cu prevederile Strategiei Naționale pentru Competitivitate 2014-2020.

Evenimentul se bucură de prezența mai multor oaspeți importanți printre care Costin Borc –

viceprim-ministru, ministerul Economiei; Florin Jianu – președinte al CNIPMMR; Decebal Făgădău – primarul municipiului Constanța, precum și excelențele sale  Osman Koray Ertas – Ambasadorul Turciei la București, Saad Mohamed Saad AL- KOBAISI – Ambasadorul statului Quatar și Francois Saint-Paul – Ambasadorul Franței la București.

Menționăm că în cadrul evenimentului vor participa peste 300 de persoane oameni de afaceri, reprezentanți ai guvernului, consilieri economici în cadrul ambasadelor României, reprezentanți ai consiliilor județene, primari și membrii CNIPMMR.