23 noiembrie 2024 0:10

La data de 31 august se va sărbători Ziua Limbii Române

Ieri, 19 martie 2013, a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 53/2013, privind instituirea Zilei Limbii Române.

Potrivit articolului 1, alineatul 2, Ziua Limbii Române poate fi marcată de către autorităţile şi instituţiile publice, inclusiv de reprezentanţele diplomatice şi institutele culturale ale României, precum şi de către alte instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific.

De asemenea, conform articolului 2, alin. 1, Guvernul şi  autorităţile administraţiei publice centrale şi locale vor lua măsurile necesare pentru ca în această zi, drapelul României să fie arborat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 75/1994. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.