3 mai 2024

La Limanu, PSD a fost lider absolut în preferințele electoratului cu peste 58%!

Deși bine cotat în sondaje la nivel național, PSD a impresionat prin victoria zdrobitoare înregistrată atât pentru funcția de senator, cât și pentru cea de deputat. Cu alte cuvinte, se aștepta ca social democrații să fie prima opțiune a cetățenilor, dar să primească un număr atât de mare de voturi, nu se anticipa.

Reușita istorică, în premieră, în mediul urban, a determinat ca PSD să mai aibă nevoie de doar 8 mandate de deputați și senatori pentru a-și asigura majoritatea confortabilă și decisivă în Parlament pentru măsurile ce vor fi luate în perioada ce va veni.

Un val uriaș de voturi a revenit social democraților și în zona Limanu – 2 Mai – Vama Veche – Hagieni. Simpatia pentru edilul Daniel Georgescu, pus de la începutul mandatului pe fapte mari, dar și programul de guvernare propus de PSD, i-au determinat pe cetățenii din Limanu să voteze în număr foarte ridicat candidații social democrați.

Iată, rezultatele așa cum reies din procesele verbale încheiate după finalizarea operațiunii de numărare a voturilor:

 

Senat: PSD – 58,44%, PNL – 13%, PMP – 5,65%, ALDE – 5,43%, PRU – 4,72%, USR – 3,56%.

Camera Deputaților: PSD – 57,86%, PNL – 12,65%, PMP – 5,56%, ALDE – 5,43%, PRU – 4,64%, USR – 3,56%.

1 thought on “La Limanu, PSD a fost lider absolut în preferințele electoratului cu peste 58%!

  1. S-a dovedit inca o data , daca mai era nevoie ca daca exista o persoana, un om care doreste sa faca treaba pentru comunitate cetatenii il apreciaza si il respecta acordindu-i votul de incredere. Am curajul sa cred ca localitatile Limanu -2 Mai- Vama-Veche vor deveni in curind puncte de mare atractie si nu doar turistica.

Comments are closed.