4 mai 2024

La Mangalia, a început campania împotriva gripei sezoniere

baby-vaccineDeşi blamat, vaccinul şi-a dovedit eficienţa şi nu este mai nociv decât aditivii din alimentele consumate de noi zilnic!

Cu toate că ne aflăm în luna noiembrie, temperaturile de afară se menţin ridicate. Chiar şi aşa, numărul infecţiilor acute ale căilor respiratorii este destul de ridicat.

Şefa Direcţiei de Sănătate Publică Mangalia, dr. Mariana Petre ne-a declarat că în intervalul 19 – 24 octombrie au fost raportate de spital şi cabinetele medicilor de familie din oraş 249 de infecţii acute şi 50 de pneumonii, în timp ce în săptămâna 26 – 30 octombrie s-au înregistrat 316 infecţii ale căilor respiratorii, respectiv 52 de pneumonii. „Acestor pacienţi menţionaţi li se adaugă cei care se autotratează la domiciliu, astfel că numărul persoanelor care s-au îmbolnăvit, deja, este destul de ridicat. Dacă în perioada iunie – septembrie monitorizăm în special bolile digestive, în intervalul octombrie – iunie, urmărim cu atenţie virozele respiratorii. Mai mult, ne-au fost semnalate destule cazuri de viroze în rândul personalului medical din unităţile sanitare, în special din spital.

În ceea ce priveşte campania de vaccinare antigripală aceasta a început, de la Constanţa primind, deja, o primă tranşă de doze. Mai exact, ne-au fost repartizate 1391 de doze de vaccin Influvac, pe care l-am dat la rândul nostru cadrelor medicale, creşelor, căminului de batrâni, cabinetelor medicilor de familie. Acestea din urmă, au deocamdată, alocate 8% din doze bolnavilor cronic. În zilele următoare, vom primi încă o tranşă de doze. Până acum au fost vaccinate 900 de persoane. Din păcate, oamenii sunt reticenţi când vine vorba despre imunizare şi nici cadrele medicale nu le explică eficacitatea vaccinării. Se fac tot felul de comentarii pe Internet în privinţa contraindicaţiilor vaccinurilor însă acestea nu sunt mai grave decât cele ale medicamentelor sau ale altor soluţii injectabile. Toate testele noastre, dar şi cele ale medicilor din alte zone din ţară şi din străinătate au confirmat faptul că persoanele care s-au îmbolnăvit de gripă nu se vaccinaseră anterior. În acelaşi timp, nicio persoană vaccinată nu a făcut gripă, ci doar forme uşoare de răceală care nu au legătură cu virusul gripal. Consider că este foarte utilă vaccinarea, în special în rândul persoanelor cu boli cronice, a celor care stau ori lucrează în colectivităţi, dar şi a femeilor însărcinate. Dacă o femeie însărcinată nevaccinată face gripă, nu i se pot administra antibiotice şi nici antivirale, întrucât sunt foarte toxice pentru făt. Astfel că este mai mult decât recomandat să ia din timp măsuri de imunizare împotriva gripei de sezon”, ne-a spus dr. Mariana Petre.

Domnia sa ne-a mai punctat faptul că în urma vaccinării nicio persoană nu a decedat şi nici nu a rămas paralizată, astfel că toate legendele despre acest vaccin nu se confirmă. Pe de altă parte, procentul mic de adiditivi din dozele de vaccin antigripal este insignifiant în comparaţie cu cel care se regăseşte în produsele alimentare pe care le consumăm zilnic.

Mai trebuie spus faptul că DSP Mangalia nu mai are sediul în incinta Policlinicii, ci în Pavilionul C al Spitalului Municipal, la etajul al II-lea al clădirii. De aici se pot obţine informaţii utile despre vaccinul antigripal, dar şi despre locul de unde acesta poate fi primit şi administrat.