2 mai 2024

Leonard Tănase, candidatul ALDE la Primăria Mangalia

leonard tanaseOrganizația Locala ALDE Mangalia ”salută cu satisfacţie decizia conducerii centrale de a desemna pe Leonard Tanase drept candidat la funcţia de primar al Municipiului Mangalia şi exprimă public încrederea în şansele candidatului nostru, din partea ALDE, de a câştiga competiţia electorală”, se arată într-un comunicat ALDE Mangalia.

Totodată, Organizatia ALDE Mangalia, susţine public necesitatea respectării stricte a legii, atât în campania electorală, cât şi în ziua votului, militând pentru sancţionarea cu maximă severitate a abuzurilor sau a încercării de influenţare a cetatenilor prin mijloace nelegale sau ameninţări. “Suntem convinşi că menţinerea climatului de legalitate, respectându-se cu sfinţenie dreptul la opinie al cetăţeanului, mai ales în perioada alegerilor, este în interesul major al cetăţenilor. Numai alegerile libere, fără constrângeri, pot asigura, cu adevărat, reprezentativitatea mandatelor încredinţate de cetăţeni prin vot”, se mai precizează în comunicatul transmis de conducerea ALDE.

Leonard Tanase, în vârstă de 47 de ani, este căsătorit, are 3 copii, de profesie inginer și a ocupat funcția de vicepreședinte PNL, dar și pe cea de consilier local, funcție din care a demisionat. În present, este copreședinte , alături de Vasile Olan al Organizației ALDE Mangalia, formațiune ce numără peste 300 de membri.

2 thoughts on “Leonard Tănase, candidatul ALDE la Primăria Mangalia

  1. Din pacate, alt traseist vrea sa ajunga primar…. pana mai ieri PNL era bun, acum ne dam cu Tariceanu si vrem sa-i prostim pe mangalioti??

    1. Din moment ce domnul Leonard Tanase a renuntat la functia pe care o detinea in Primaria Mangalia . Este clar ca este un om cu coloana vertebrala si cu caracter si nu vrea sa mai participe la idioteniile care se intampla la ora aceasta in orasul Mangalia si sa faca parte dintr-un partid care si a pierdut identitatea din cauza unor persoane care au uitat pentru ce au fost alesi…

Comments are closed.