19 mai 2024

Lucrările din zona Portofino/Aleea Universității, se află în grafic

Lucrările executate la nivelul conductei de distribuție apă potabilă, cu diametrul 1.000 mm, din zona Portofino/Aleea Universității, se află în grafic. La nivelul celor trei puncte de lucru, deschise pentru conectarea noului tronson la rețeaua de distribuție, 8 echipe de intervenție și 9 utilaje lucrează de noaptea trecută, în regim continuu. La ora actuală, la primul punct de lucru, de pe bdul Aurel Vlaicu, în fața restaurantului Portofino, lucrările sunt aproape finalizate. La cel de-al doilea s-a reușit blindarea vechii conducte și se realizeaza sudura de cuplare a rețelei din zonă. Pe Aleea Universtității, la ultimul punct de lucru, intervențiile sunt complexe, deoarece se montează și o vană de legatură pentru sistematizarea rețelei. 

Imediat ce se vor finaliza conectările, se vor face manevrele de vane necesare pentru umplerea instalației și intrarea în presiune.

Amintim consumatorilor că timpul necesar pentru încărcarea cu apă a rețelei de distribuție poate varia între 4 și 6 ore. Prin urmare, reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv în fiecare sector afectat.