28 aprilie 2024

Luni, se întrerupe curentul electric la 23 August!

E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții, conform prevederilor din Decretul președintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020.

Astfel, luni, 4 mai, se va întrerupe curentul electric în comuna 23 August, cu străzile: I.L. Caragiale, Tudor Arghezi (partial), Ion Baba (partial), Demostene Botez (partia), respectiv George Bacovia (partial) – întrerupere totală, între orele 12.00-15.00.