Mangalia şi Limanu îşi dispută, în instanţă, cele 100 de hectare aflate sub DMHI!
Pe rolul Tribunalului Constanţa a fost înregistrat, anul trecut, un dosar în care Prefectura este reclamant, primarul şi municipiul Mangalia, alături de primarul şi comuna Limanu şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară sunt pârâţi. Obiectul dosarului îl constituie litigiul privitor la graniţele celor două localităţi din sudul litoralului, Mangalia şi Limanu. Cei doi edili, Nicolae Iustin Urdea şi Cristian Radu nu au semnat procesul verbal privind însuşirea graniţei, pentru că fiecare dintre aceştia îşi dispută teritoriul pe care se află unul dintre cei mai mari generatori de venituri din zonă: Şantierul Naval. Potrivit reprezentanţilor primăriei Mangalia, pe 25 februarie au fost depuse la dosar probele celor două părţi.
Cele aproximativ 100 de hectare aflate în dispută au fost luate abuziv, după cum declara, anul trecut, primarul Urdea: „Şantierul este pe teritoriul comunei Limanu. Suprafaţa respectivă a fost luată abuziv, printr-o hotărâre a Consiliului Local Mangalia, deşi extinderea limitelor teritoriale se face printr-o hotărâre de Guvern, după consultarea populaţiei, potrivit legii. Personal, eu sunt în relaţii bune cu edilul de la Mangalia, dar eu nu sunt cetăţeanul Urdea, ci primarul comunei Limanu şi trebuie să respect interesele comunei mele“. Conform declaraţiilor lui Nicolae Iustin Urdea, Primăria Limanu deţine documente din anii ’70, de delimitare a graniţelor, semnate atât de reprezentanţii Mangaliei, cât şi de cei din Albeşti şi Limanu.
Suma provenită din cele 100 de hectare ar fi de ordinul a câtorva milioane de euro, în condiţiile în care bugetul comunei este de circa 3 milioane de lei, din care jumătate provin din impozitele pe cele 30 de hectare pe care se află o parte a Şantierului Naval Daewoo Mangalia. În cazul în care comuna va avea câştig de cauză, acest lucru ar avea drept consecinţă o dublă „lovitură“: 2 Mai, Vama Veche şi Limanu vor avea fonduri pentru investiţii de milioane de euro, lucru ce le va da un impuls economic fulminant, în timp ce Mangalia, pierzând această sumă şi fiind, şi aşa, îndatorată pe ani buni prin datoriile pe care le-a făcut în ultimii ani, va cunoaşte un declin incomensurabil.
evident ca dezbinarea continua si pe plan local.e logic,nu?
Asa e; ghiolul de aici a fost dintotdeuna al 2 Mai-ului. Excrocul de Iorgus a schimbat cu buna stinta si cu excrocul de consilier Bulanga granitele comunei sa poata ei sa-si dea pamant, pamant, pamant…..dor i-o ajunge odata moldoveanului!