5 mai 2024

Menţiuni pentru elevii Colegiului Economic la Concursul Adolf Haimovici

Sâmbătă , 07.05.2016, a avut loc la Iaşi etapa naţională a Concursului de Matematică Aplicată Adolf Haimovici, unde elevii Colegiului Economic Mangalia, Popescu Iuliana – cls. a XII-a (profesor îndrumător Teodorescu Nicoleta) şi Bărbulescu Iulian – cls. a XI-a (profesor îndrumător Gheorghe Nicoleta) au obţinut menţiuni.

Elevii premiaţi la faza naţională a concursului vor fi admişi, fără concurs  la Facultatea de Construcţii de Maşini şi Management Industrial din Iaşi, dacă după absolvirea liceului vor opta pentru această facultate. De asemenea, pentru anul I de studiu, facultatea va acorda anual 16 burse profesionale studenţilor care, fiind  elevi, au fost premiaţi la Concursului de Matematică Aplicată Adolf Haimovici.

Susținerea  morală şi financiară au fost acordate de către echipa managerială a Colegiului Economic Mangalia, director prof. Simona Raluca Ciobănel şi director adjunct prof. Cornelia Tănase, precum și de către Asociația de părinți Școala copilului meu.