8 mai 2024

„Mera Brise“, din Mangalia, premiu special la Premiile „AmFostAcolo“!

IMG_5360Stațiunea Venus a găzduit, la finele săptămânii, cea de a VI-a ediție a Festivității de premiere a celor mai bune unități de cazare de pe litoralul românesc, eveniment organizat de site-ul „AmFostAcolo” (www.amfostacolo.ro ), cu sprijinul Asociației Litoral – Delta Dunării și al Radio Vacanța. Au fost la întâlnire prezenți Cristian Bărhălescu, Președinte al Asociației Litoral – Delta Dunării; Daniel Sîrbu, Manager al Radio Vacanța, Cornel Bociort, manager AmFostAcolo, dar și reprezentanți ai unităților de cazare.

Potrivit gazdei evenimentului, Cornel Bociort, manager AmFostAcolo.ro, anul acesta au fost acordate cele mai numeroase premii unităților de cazare de pe litoral, semn, spune acesta, că turismul la malul mării a început să cunoască o dezvoltare atât cantitativă, cât, mai ales, calitativă. Tot Cornel Bociort mai spune că unul dintre factorii esențiali ce stau la baza dzvoltării turismului litoral este cel al introducerii curselor aeriene interne către Aeroportul Kogălniceanu.

Anul acesta, numărul premianților a fost unul record, numai puțin de 54 de unități de cazare de pe litoral îndeplinind criteriile impuse de organizatori.

Marele trofeu a fost obţinut de o unitate de cazare din Vama Veche, „BazArt Hostel“. Pe lângă  premiile de excelență au fost acordate şase premii speciale: Corinei Martin, președintele Federației Asociațiilor de Promovare Turistică din România, pentru implicare, performanță și realizări IMG_5358deosebite pentru litoralul românesc și Delta Dunării, lui Adrian Siea, pentru proiectul Constanta City Walking – Ghidul litoralului, Aeromania – Pentru cel mai îndrăgit show aerian, organizat la Aeroportul Internațional Tuzla, precum şi Hotelului Mera Brise Mangalia – pentru cea mai mare investiție financiară din sudul litoralului, în 2017, singurul hotel de 4 stele din Mangalia, alături de două unităţi de alimentaţie publică din sudul litoralului, Pescăria lui Matei, Eforie şi Popasul Pescarilor, Olimp.

Președintele Asciației Litoral-Delta Dunării, Cristian Bărhălescu, a declarat că site-urile cu specific turistic reprezintă unul dintre factorii determinanţi în baza cărora clienții aleg unde să își petreacă vacanțele: „Site-uri precum amfostacolo.ro reflectă, în mod cu totul obiectiv, părerea turiştilor care s-au cazat în diverse unităţi hoteliere, din ţară şi de peste hotare. Părerile lor sunt utile atât viitorilor clienţi ai acestor unităţi, cât şi proprietarilor şi managerilor lor, care pot îndrepta neajunsurile semnalate“.

Managerii unităților de cazare prezenţi în sală au avut și obiecții în privința colaborării dintre mediul privat de pe litoral și administrațiile publice locale: „A venit timpul ca şi administraţiile locale să pună mâna să facă ceva pentru infrastructură, pentru condiţiile în care urmează să îşi petreacă timpul turiştii. Noi investim de ani de zile în unităţile noastre, le ridicăm gradul de confort, timp în care, cele mai multe administraţii locale din zonă lasă litoralul fără străzi şi trotuare, plin de câini şi buruieni“, au spus aceştia.

IMG_5357Departajarea candidaților înscrişi pe amfostacolo.ro s-a făcut pe baza părerilor consemnate de clienți pe site – unitatea de cazare respectivă să fi acumulat în acest an și anul anterior un număr minim de trei impresii şi recomandări din partea clienţilor săi; gradul de recomandare general să fie de minim 75%, mediile pe grade de satisfacție să fie de cel puțin 8 și, obligatoriu, unitățile de cazare sa dețină certificat de clasificare.

 

Unitățile premiate:

1.  BazArt Hostel [Vama Veche] 1*, VAMA VECHE / 2 MAI 6 100 9,9
2.  Vila Ryanna Beach 3*, EFORIE NORD/SUD 3 100 9,9
3.  Club Safir Hotel [Venus] 4*, VENUS / SATURN 4 100 9,9
4.  Vila Pretty Woman [Ef. Nord] 3*, EFORIE NORD/SUD 9 100 9,8
5.  Vila Rocco [Eforie Nord] 3*, EFORIE NORD/SUD 8 100 9,8
6.  Vila Blue Lagoon [Eforie Nord] 2*, EFORIE NORD/SUD 5 100 9,8
7.  Pensiunea Alfa [Mamaia Sat] 5*, MAMAIA 9 100 9,8
8.  Veronica Hotel [Eforie Nord] 3*, EFORIE NORD/SUD 3 100 9,7
9.  Vila Orhidee [Eforie Nord] 3*, EFORIE NORD/SUD 5 100 9,7
10.  Vilele Paflora [Saturn] 3*, VENUS / SATURN 4 100 9,6
11.  Meduza Hotel [Olimp] 3*, NEPTUN / OLIMP 3 100 9,5
12.  Alessia Hotel [Eforie Nord] 3*, EFORIE NORD/SUD 3 100 9,4
13.  Vila Oceanic [Olimp] 3*, NEPTUN / OLIMP 4 100 9,4
14.  Laguna Hotel 2*, EFORIE NORD/SUD 3 100 9,4
15.  Ovidiu Hotel 2*, MAMAIA 5 100 9,3
16.  Vila Diandra [Eforie Nord] 3*, EFORIE NORD/SUD 3 100 9,2
17.  Decebal Hotel [Neptun] 3*, NEPTUN / OLIMP 14 100 9,1
18.  Vila Roxy [Eforie Nord] 2*, EFORIE NORD/SUD 3 100 9,1
19.  Vila Sunrise 2*, COSTINEȘTI 3 100 9,1
20.  Vila Plaja Azur [Eforie Nord] 3*, EFORIE NORD/SUD 6 100 8,8
21.  Bueno Hotel 3*, MAMAIA 5 100 8,8
22.  Ammon Hotel (ex Zamfira) [Venus] 3*, VENUS / SATURN 12 100 8,7
23.  Traian Hotel [Eforie Nord] 2*, EFORIE NORD/SUD 5 100 8,1
24.  Sanda Hotel [Venus] 2*, VENUS / SATURN 21 90,91 8,8
25.  Fortuna Hotel [Eforie Nord] 3*, EFORIE NORD/SUD 18 93,75 9,2
26.  Cometa Hotel [Jupiter] 2*, JUPITER / AURORA 30 93,75 8,3
27.  Vulturul Hotel [Venus] 3*, VENUS / SATURN 20 90,48 9,1
28.  Lido Hotel 3*, MAMAIA 6 88,9 8,5
29.  Solymar Hotel (ex Zenit) 3*, MANGALIA 8 87,5 8,9
30.  Vis Hotel [Eforie Nord] 3*, EFORIE NORD/SUD 8 87,5 8,6
31.  Orfeu Hotel 3*, MAMAIA 6 87,5 8,1
32.  Bicaz Pirates Resort Hotel 3*, MAMAIA 8 87,5 8
33.  Complex Iris-Nalba-Mimoza [Jupiter] 3*, JUPITER / AURORA 15 85,7 8,4
34.  Pensiunea Socriţa [Corbu, CT] 3*, CORBU / CAPUL MIDIA 45 86,05 9,1
35.  Ibis Constanţa Hotel 3*, CONSTANȚA 5 80 9,4
36.  Acapulco Hotel [Eforie Nord] 3*, EFORIE NORD/SUD 6 83,3 8,6
37.  Tomis Hotel 3*, MAMAIA 67 81,82 8,2
38.  Rio Hotel [Jupiter] 3*, JUPITER / AURORA 5 80 8,4
39. Inter Hotel (ex Carmen) [Venus] 81,82 8,69
40. Savoy Hotel 4*, MAMAIA  79.27 8,60
41. Riviera Hotel 3*, MAMAIA  77.78 8,00
42. Turquoise Hotel (ex Silvia) [Venus] 4*, VENUS / SATURN 13 76,90 8,05
43. Afrodita Hotel [Venus] 4*, VENUS / SATURN 35 76,47 8,16
44. Vera Hotel [Eforie Nord] 3*, EFORIE NORD/SUD  76.00 8,00
45. Pensiunea Daiana [Mamaia Sat] 3*, MAMAIA 75,00 9,30
46. Dynes Hotel [Eforie Nord] 3*, EFORIE NORD/SUD 75,00 9,00
47. Dali Hotel 4*, CONSTANȚA 75,00 8,70
48. Europa Hotel [Eforie Nord] 4*, EFORIE NORD/SUD 4 75,00 8,70
49. Favorit Hotel [Venus] 3*, VENUS / SATURN 75,00 8,50
50. Romanţa Hotel [Neptun] 2*, NEPTUN / OLIMP 75,00 8,40
51. Marina Surf Motel [Mamaia Sat] 3*, MAMAIA  75.00 8,20
52. Phoenicia Luxury Hotel [Mamaia Sat] 4*, MAMAIA 8 75,00 8,20
53. Proton Hotel [Neptun] 2*, NEPTUN / OLIMP  75.00 8,20
54. Mera Resort (ex Cocorul / Pajura) [Venus] 4*, VENUS / SATURN