2 mai 2024

Negocieri pe marginea bugetului 2014. S-au propus, suplimentar, lucrări de canalizare, reabilitare locuri de joacă și mansardarea Școlii nr. 5

Vineri, la prânz, consilierii locali, reprezentanți ai tuturor formațiunilor politice, au participat, la sediul Primăriei Mangalia, la discuții pe marginea proiectului de buget care nu s-a aprobat în cadrul celei mai recente ședințe ordinare, întrucât nu fusese avizat de Comisia Economică. La întâlnirea cu aleșii au fost prezenți directorul economic al Primăriei, Bogdan Dima, precum și alți angajați ai instituției care au preluat propunerile consilierilor.

Reprezentantul PDL Mangalia, consilierul local Paul Foleanu a declarat pentru ”Ediția de Sud” că formațiunea din care face parte, precum și aleșii de la PPDD au înaintat propuneri care vizează realizarea infrastructurii în cartierul Dobrogea I și anume derularea unor lucrări de canalizare și alimentare cu apă; repararea gardului ce împrejmuiește Grădinița nr. 3, dar și reabilitarea locului de joacă amplasat în curtea Grădiniței nr. 7.

Pe de altă parte, social-democrații au propus mansardarea corpului central al Școlii Generale nr. 5, ”Gala Galaction”.

Deoarece se impune ca bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul curent să fie aprobat până la data de 4 februarie, aleșii se vor întruni în ședință extraordinară la începutul săptămânii viitoare.  Rămâne de văzut dacă dialogul purtat astăzi va conduce la votarea proiectului de buget sau dacă vom asista, din nou, la replici acide.