15 noiembrie 2024 7:19

Numai pentru luna decembrie, Goldterm are de primit de la populaţie pentru căldura furnizată peste 350.000 de lei

Cu toate că ne aflăm în luna martie 2014, mai multe asociaţii din Mangalia şi Olimp nu au achitat facturile aferente lunii decembrie a anului trecut pentru agentul termic de care au beneficiat şi de care încă se mai bucură. Din această cauză, datoria asociaţiilor pentru luna respectivă se ridică la valoarea de 350.000 de lei. „Aceşti bani trebuia să-i avem, deja, în cont. Suntem presaţi de către furnizori care ne păsuiesc, dar nu foarte mult. De exemplu, dacă nu plătim datoria către Megaconstruct până la data de 14 martie ac, ni se sistează furnizarea cu gaz. Mai grav este că debitul restant pentru facturile la întreţinere se va mări considerabil, având în vedere că la data de 15 martie devine scadentă factura lunii ianuarie. Ţinem, zilnic, legătura cu preşedinţii de asociaţii cărora le cerem să achite măcar o parte din sumele datorate. Cea mai mare problemă o avem la Olimp, mai precis, la blocul C3, care nu a plătit niciun leu din factura pentru luna decembrie. În cazul în care astăzi, fiind zi de încasări, nu se va face nicio plată către noi, de mâine vom decide sistarea furnizării agentului termic. În această situaţie riscă să ajungă şi alte asociaţii de proprietari din Mangalia”, a declarat pentru Ediţia de Sud directorul general al Goldterm, Dan Georgescu.

Conducerea societăţii de termoficare ne-a mai precizat faptul că din cele 330 de contracte ce includ atât asociaţii de proprietari, cât şi locuinţe individuale, 187 nu au achitat în totalitate factura aferentă lunii decembrie 2013. „După ce emitem o factură, acordăm un termen de graţie de 30 de zile, după care dacă nu se fac plăţi, trecem la trimiterea notificărilor. Chiar şi aşa, multe asociaţii nu plătesc nici măcar parţial facturile pe care le-au primit, chiar dacă au beneficiat non-stop de căldură”, a mai spus directorul Dan Georgescu.

1 thought on “Numai pentru luna decembrie, Goldterm are de primit de la populaţie pentru căldura furnizată peste 350.000 de lei

Comments are closed.