28 aprilie 2024

O nouă acțiune de salubrizare a zonei ”Barăci”, derulată de Societatea Polaris

După cum se știe, în urmă cu câteva luni, Primăria Mangalia a decis demolarea unei alte barăci din cartierul M.I. Dobrogeanu. Locul a devenit, curând, ghenă de gunoi, unde localnicii, dar și cei din alte zone ale municipiului aruncă, zilnic, cantități impresionante de deșeuri. Sesizați, reprezentanții societății de salubrizare Polaris Mangalia, s-au deplasat în zonă, ridicând, în repetate rânduri, munții de gunoaie ridicați.
Fără rezultat, însă, întrucât, locul a fost ticsit, din nou, de gunoaie.
”În această dimineață, s-a intervenit, din nou, în zona “Barăci”, pentru a salubriza un teren pe care unii il consideră a fi locul ideal unde să-și arunce deșeurile. Partea și mai tristă este că tocmai cei care aruncă, haotic, deșeurile (unii dintre ei), sunt și cei care fac poze mai apoi și le postează pe Facebook, găsind ca fiind vinovați alții. Reamintesc faptul că, o dată cu demolarea barăcilor, acea ghenă a fost anulată. Blocurile ANL sunt deservite de o platformă subterană, iar la case se colectează, săptămânal, deșeurile din fața porții”, a declarat directorul Societății Polaris Mangalia, Florin Jianu.