3 mai 2024

O scriitoare pentru sufletul tău!

IMG_2774Vineri, 20 mai 2016, la ora 18.00, într-o locație deosebită (Clubul Nautic Mangalia), Fan®Omania a pregătit un eveniment inedit: O scrisoare pentru sufletul tău!. Titlul ascunde mai multe seri de lectură, organizate cu scopul de a înlesni dialogul dintre scriitorii locali și cititori, un dialog gândit ca o trecere de la cuvântul scris la cel rostit, ca o conversație lejeră între cel care scrie către cel al cărui suflet s-a înălțat citind.

Primul invitat al acestei serii de evenimente a fost Dora Alina Romanescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, autoare a 12 volume (romane, proză, povestiri). Au susținut-o îndeaproape prietenii: poeta Emilia Dabu, Mariana Bolcheș (membru de onoare a Solidarității Culturale pentru România ARS XXI), consilierul Dănuț Moldovan, foști colegi de serviciu ai scriitoarei și mulți cititori.

Organizatorul, prof. Magdalena Iacob, a deschis seara cu o scurtă lectură biografică și din aprecierile altor scriitori la adresa invitatei. La întrebarea ”Cine ești, Dora Alina Romanescu?”, scriitoarea a răspuns în limbajul specific ”Sunt o picătură de ploaie…”. A urmat prezentarea fiecărei cărți și a ideii care a dus la apariția ei. Autoarea a recunoscut că este o foarte bună ascultătoare, de aceea cărțile ei spun povești adevărate.

Despre Dora Alina Romanescu au vorbit Emilia Dabu, ea fiind cea care a îndemnat-o să publice și care i-a prefațat aproape toate volumele. Mariana Bolcheș i-a oferit din partea fundației Solidaritatea Culturală pentru România ARS XXI o diplomă de excelență și un cristal, ca simbol al rezistenței în timp a frumoaselor cuvinte așternute pe hârtie. Dănuț Moldovan a mulțumit pentru faptul că scriitoarea i-a dăruit o scurtă povestire, în care a menționat modul în care au colaborat pentru sprijinirea a peste 300 de copii preșcolari să urmeze cursuri opționale. Dar nu acest lucru l-a onorat, deoarece gestul a venit ca răspuns firesc la o inițiativă caritabilă, ci pentru că această mențiune făcută într-o carte publicată asigură unui om nemurirea. ”Este cel mai mare dar pe care un scriitor îl poate face unui om”, conform spuselor sale.

Cititorii au primit în dar ultima carte a Dorei Alina Romanescu, au îmbrățișat-o și au continuat dialogul la un pahar de șampanie.

Sub emblema ”Nopți Albe la Marea Neagră” seria dialogurilor cu scriitorii și artiștii Mangaliei va continua.

 

Prof. Magdalena Iacob