23 noiembrie 2024 15:16

Ordonanța care bloca gratuitatea elevilor la transport, declarată neconstituțională!

Comunicat Asociația Elevilor din Județul Constanța

Astăzi, 31 ianuarie 2023, Curtea Constituțională a României a declarat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2021 ca fiind neconstituțională, urmare a excepțiilor formulate de către Asociația Elevilor din Constanța, Asociația Vâlceană a Elevilor și Asociația Elevilor din București-Ilfov, precum și a excepției invocate direct de către Avocatul Poporului. Prin această ordonanță de urgență, gratuitatea elevilor la serviciile publice de transport a fost blocată, iar decontarea cheltuielilor cu serviciile de transport care nu sunt servicii publice a fost drastic limitată, la mai bine de o treime, fapt ce a favorizat abandonul școlar și excluziunea socială.

În anul 2021, fostul ministru Sorin Mihai Cîmpeanu a promovat această ordonanță, care a fost aplicată atât în anul școlar 2020-2021, cât și în anii școlari 2021-2022 și 2022-2023. În ciuda demersurilor efectuate de asociațiile de elevi, Ministerul Educației a continuat să refuze respingerea acestei ordonanțe de urgență în Parlament și a continuat să o susțină, deși existau de neconstituționalitate invocate atât direct cât și în cadrul unor procese pe rolul instanțelor judecătorești.

Curtea Constituțională a reținut că nu s-a putut face dovada solicitării avizului din partea Consiliului Economic şi Social încălcându-se prevederile art.l alin.(3) și (5), coroborate cu cele ale art. 141 din Constituție, cu consecința neconstituționalității Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2021 în ansamblul său. Urmează să vedem în motivarea deciziei dacă au fost reținute și alte argumente pentru neconstituționalitatea ordonanței.

Guvernul României, într-un gest de aroganță și sfidare, a decis să adopte o nouă ordonanță cu prevederi cvasi-similare, cu o săptămână înainte de pronunțarea CCR de pe 24 noiembrie. În acest context, decizia CCR nu va produce efecte TOTALE, însă în contextul reținerii argumentelor de fond, se creează premisele constatării neconstituționalității noii ordonanțe. De asemenea, noua ordonanță de urgență, OUG nr. 168/2022, nu a înlocuit total prevederile OUG nr. 50/2021.

Pentru obținerea acestei victorii, asociațiile de elevi au fost asistate juridice sau reprezentate de următorii avocați: Alexandru Bajdechi din Baroul București, care a redactat excepția de neconstituționalitate, concluziile și a pregătit întreaga strategie de combatere a ordonanței de urgență, respectiv Ioana Rădescu, avocat în Baroul Vâlcea, care a asigurat reprezentarea juridică a Asociației Vâlcene a Elevilor în fața Curții de Apel Pitești.

“Astăzi, Curtea Constituțională a confirmat ceea ce noi am susținut încă de la adoptarea sa: OUG nr. 50/2021 este neconstituțională. Ne este dovedit, din nou, faptul că statul hărțuiește elevii, furându-le drepturile în moduri complet abuzive și neconstituționale. Conform deciziei CCR, elevii trebuie să aibă dreptul la decontare totală a transportului, iar din acest moment, orice discuție care se va duce în sfera unei forme de decontări parțiale va reprezenta o batjocură la adresa Constituției. După peste 7 ani în care autoritățile statului au înțeles să legifereze strict la nivel guvernamental domeniul transportului elevilor, prin OUG, HG și OG-uri, sfidând voința Parlamentului, modificând legile adoptate de acesta în loc să le aplice, este momentul să punem stop. Vom ataca noua ordonanță de urgență, OUG nr. 159/2022, în același mod în care am atacat și OUG nr. 50/2021 în cel mai scurt timp”- Ariana Dudună, președinte AEC.

**********************************************************************************************

„Încă de la înființare, asociațiile de elevi au luptat pentru accesul elevilor la educație de calitate, folosind toate instrumentele pe care le-au avut, inclusiv acțiunea în instanță. OUG 50/2021 a blocat dreptul elevilor navetiști la educație, iar asociațiile de elevi au militat pentru respingerea ordonanței, încă de la adoptarea ei. Astăzi este ziua în care CCR a decis că victoria trebuie să fie de partea elevilor, după mai bine de un an în care accesul elevilor navetiști la educație a fost complet neglijat „- Ana Chima, președinte AVE
“Decizia CCR de astăzi este încă o confirmare a faptului că legiferarea rapidă, prin intermediul ordonanțelor de urgență, este de cele mai multe ori greșită, atât ca formă, cât și ca fond. Este greșit modul în care autoritățile publice se raportează la respectarea exigențelor constituționale, în special cele care au ca impact afectarea unor drepturi fundamentale, cum ar fi dreptul la învățătură. Deși viciul de neconstituționalitate fusese cunoscut încă de la momentul adoptării ordonanței de urgență, autoritățile publice au preferat să închidă ochii și să tragă de timp, până la pronunțarea Curții Constituționale. Acum, potrivit Legii contenciosului administrativ, orice persoană vătămată de OUG nr. 50/2021 are dreptul la despăgubiri, termenul limită fiind de un an de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României” a declarat avocatul Alexandru Bajdechi.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ASOCIAȚIEI ELEVILOR DIN CONSTANȚA
Asociația Elevilor din Constanța (AEC) este singura organizație de reprezentare a elevilor din județul Constanța, fiind prima asociație reprezentativă independentă a elevilor, cu personalitate juridică, apărută în România, fiind înființată în anul 2013 din nevoia de a exista o organizație independentă, condusă de elevi, care să reprezinte drepturile și interesele elevilor. De-a lungul timpului, AEC s-a remarcat ca un actor implicat în sistemul educațional, la nivel local și național, aducând plus valoare prin rezultatele obținute pentru elevii din județul Constanța și din România. Printre victoriile pe care AEC le-a repurtat amintim reacordarea dreptului de vot în Consiliul de administrație pentru reprezentantul elevilor la nivel liceal (2015), obținerea respectării legii în privința acordării reducerii la transportul local în comun și a burselor școlare pentru elevii din municipiul Constanța (2015) și obținerea acordării de manuale școlare gratuite pentru toți elevii din clasele a XI-a și a XII-a din România, în urma unei decizii definitive a Curții de Apel Constanța (2016).
BIROUL DE PRESĂ AL ASOCIAȚIEI VÂLCENE A ELEVILOR

Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE) este unica asociație independentă a elevilor din județul Vâlcea. Formată din elevi pentru elevi, aceasta asigură protejarea drepturilor acestora încă din anul 2018, oferindu-le sprijin în rezolvarea problemelor privind sistemul de învățământ românesc. Ca urmare a mplicării membrilor săi și al colaborării cu celelalte asociații de elevi din România, AVE reuşeşte să obțină rezultate favorabile elevilor în ariile sale de acoperire, atât la nivel local, cât şi la nivel național. Printre demersurile asociației se numără procesul sesizat Curţii Constituționale a României (CCR) cu privire la OUG 50/2021 referitor la transportul gratuit al elevilor, obținerea materialelor de igienă în unităţile de învățământ din județ, acordarea burselor şcolare, numeroase discuții referitoare la educație cu autoritățile competente, rezolvarea problemelor întâmpinate de către elevii vâlceni în şcoli prin intermediul inițiativei „Linia de Urgență a Elevului”, dar şi proiectele cu un puternic impact, precum: „Opportunity Fair”, menit a introduce adolescenții în lumea voluntariatului şi a reprezentării, respectiv „ABC-ul Carierei”, venit în ajutorul tinerilor din întreaga țară pentru a-şi alege profesia potrivită.