DEZASTRU la OMD Mangalia! Iulian Boantă, reprezentantul consiliului local: „Proiecte copy-paste, pe care OMD și-a pus doar sigla”

Iulian Boantă

Reprezentantul Consiliului Local Mangalia în Organizația de Managementul Destinației (OMD) Mangalia, Iulian Boantă, a fost prezent, ieri în sala de conferințe a Clubului Nautic Callatis acolo unde au fost discutate bugetul, execuția bugetară și câteva evenimente.

Propunerile de evenimente nu au fost aprobate de agenții economici prezenți la întâlnire. Mai mult, reprezentantul Consiliului Local, Iulian Boantă, a observat mai multe inadvertențe în bugetul OMD:

“Consiliul Local Mangalia sprijină proiecte precum cele inițiate de OMD, vrem să fim parteneri reali ai lor, pentru că succesul lor este benefic pentru oraș.

Dar ceea ce vedem astăzi nu este deloc potrivit cu obiectivul de constituire al OMD:

  • planuri fără fundamentare ancorată în realitate
  • proiecte copy-paste fără a se face o analiză de impact care să susțina reiterarea lor
  • proiecte pe care OMD doar și-a pus sigla fără a fi un proiect real organizat de OMD
  • o dispersie a proiectelor în timp (de exemplu în luna octombrie) sau în spațiu (acoperirea tuturor zonelor de interes) chestionabilă.

Modelul de bugetare lasă de dorit, fiind un amalgam între un buget de venituri și cheltuieli și cash flow, făcând greu de înțeles unde și cum se duce.

Procentul de cheltuieli fixe este mare.

La sume efective de 2,5 milioane de lei să ai 0.6 mil cheltuieli de personal este disproporționat.

Comunicarea cu membrii OMD și Consiliul Local trebuie îmbunătățită. Dar, pe de altă parte și implicarea membrilor trebuie sa crească.

OMD are un potențial extrem. Doar trebuie să găsim pârghiile să îl aducem pe făgașul corect”.




Atenție! Se oprește apa în cartierul Tomis Nord din municipiul Constanța

RAJA, apa potabilă, Constanța, Mangalia, robinet

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de la intersecția bulevardelor Tomis cu Aurel Vlaicu din municipiul Constanța, echipele RAJA vor sista furnizarea apei potabile, joi – 12 iunie 2025.

Astfel, în intervalul orar 10.00 – 16.00, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din cartierul Tomis Nord. Echipele vor interveni la nivelul unui cămin tehnic pentru executarea reparațiilor la nivelul vanei de pe conducta principală cu diametrul de 500 mm.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că se va face tot posibilul pentru remedierea avariei și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.




Primăria Pecineaga: Anunț prealabil privind afișarea publică a documentelor tehnice ale cadastrului

Primaria pecineaga

UAT Pecineaga a publicat un anunț prealabil privind afișarea publică a documentelor tehnice ale cadastrului.

Sectoarele cadastrale : 8, 15, 16 si 25 OCPI Constanța anunță publicarea documentelor tehnice ale cadastrului pentru sectoarele cadastrale nr. 8, 15, 16 si 25  din UAT Pecineaga pe o perioadă de 60 de zile calendaristice, conform art. 47 din Ordinul Directorului General al ANCPI nr.1/2020, cu modificările și completările ulterioare.

UAT Pecineaga

  • Data de început a afișării: 16.06.2025
  • Data de sfârșit a afișării:   18.08.2025

Adresa locului afișării publice: strada Ștefan cel Mare, nr. 61, comuna Pecineaga.

Repere pentru identificarea locației: incinta Primăriei comunei Pecineaga

Cererile de rectificare a documentelor tehnice vor putea fi depuse la sediul primăriei și pe site-ul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Informații privind Programul național de cadastru și carte funciară se pot obține pe site-ul ANCPI la adresa http:/www.ancpi.ro/pnccf/

Pe aceeași temă:

Proiect PNNR derulat de Primăria Pecineaga: “Dotare cu mobilier, materiale didactice și echipamente a instituțiilor de învățământ din comuna Pecineaga”




(VIDEO) ALERTĂ la Costinești! O tânără a fost scoasă din mare, aproape înecată. Un minor ar fi cel care a sărit în apă și a salvat-o

Untitled-7

Salvatorii constănțeni au fost solicitați să intervină de urgență în această seară la Costinești, acolo unde o persoană a fost scoasă de mare.

Potrivit purtătorului de cuvânt al SAJ Constanța, dr. Claudia Tatarici, au fost aduse la fața locului un SMURD B, o ambulanță SAJ și elicoperul SMURD.

Persoana scoasa din mare de cetățeni o tânără de 21 de ani este inconștientă, fără respirație. Un echipaj de salvamari din zona efectuează manevrele de resuscitare.

UPDATE:

Tânăra a fost salvată de un minor care a sărit în apă. Aceasta ar fi din județul Argeș. A fost transportată la spital cu elicopterul SMURD.




A II-a ediție a evenimentului Șah la malul mării a avut loc la Venus: Au participat 60 de elevi de la opt unități școlare din județ

Șah la malul mării

Școala Gimnaziala nr. 1 Contraamiral Petrica Stoica din Pecineaga și Inspectoratul Școlar Județean Constanța, în parteneriat cu Primăria Pecineaga, Asociaţia Judeţeană de Şah Constanţa și Federatia Română de Șah, au organizat în data de 8 iunie 2025, Concursul Local de Șah, „Șah la malul mării” – ediția a II-a, gazdă fiind locația Perla Venusului.

Motto-ul evenimentului a fost „şahul se joacă în mintea ta şi nu pe masa din faţa ta. Dacă joci numai ce vezi, nu o să câştigi niciodată. Ideea este că pentru a excela în şah şi în orice alt domeniu, trebuie să-ţi imaginezi. Trebuie să vezi dincolo de ce se află în faţa ta.” – Howard Roughan.

În zilele noastre, în care totul se mișcă într-un ritm rapid, copiii se străduiesc să se concentreze. Șahul este un antidot puternic, deoarece îmbunătățește capacitatea de atenție a copiilor și îi învață să rămână concentrați pentru mai mult timp.

“Șahul este cunoscut  drept un “sport al minții”, ceea ce înseamnă că este bun atât pentru adulți, cât și pentru copii. Îi învață pe copii să nu renunțe ușor, să depășească obstacolele și să accepte pierderile și să învețe din ele. De asemenea, acest sport îi învață pe copii să își asume riscuri și să aibă încredere în ei, să aibă inițiativă și să devină personalități active și optimiste.

Șahul este un sport valoros pentru toți elevii, deoarece promovează egalitatea de șanse.

Copiii care joacă șah pe o perioadă mai lungă de timp s-a constatat ca sunt mai echilibrați, au rezultate școlare mai bune, știu să accepte mai ușor înfrângerile și să-și stăpânească emoțiile”, dupa cum a declarat directorul Școlii Gimnaziale nr.1 Contraamiral Petrică Stoica din Pecineaga, prof. dr. Loredana-Eugenia Dima.

Șah la malul mării
Șah la malul mării

Concursul s-a adresat elevilor  pasionați de șah (nelegitimați), calificaţi la etapa pe școală.

“Șah la malul mării” este un concurs de şah local, organizat pe echipe.

Echipele au fost formate din câte 3 elevi (2 băieți și o fată), de la ciclul primar și gimnazial.

Școlile înscrise in concurs au fost: Școala Gimnazială nr. 2 din 2 Mai, Școala Gala Galaction Mangalia, Școala Gimnazială nr.1 Contraamiral Petrică Stoica Pecineaga, Liceul Teoretic Ovidius Constanta, Școala Gimnazială nr.3 Mangalia, Școala Gimnazială nr.1 Limanu, Școala Gimnazială nr.1 Mangalia, Liceul Teoretic Callatis Mangalia, totalizand aproximativ 60 de elevi.

Acest concurs s-a adresat pasionaților de șah din unitățile de învățământ constănțene, având ca scop promovarea practicării șahului avand ca arbitru international si profesor totodată a fost Andrei Furcă.

Rezultatele concursului au fost afișate în timp real pe www.chess-results.com.

La premiere a participat primarul localitatii Pecineaga, Marian Makkai.

Echipele au fost premiate cu medalii, diplome, cupe, trofee, dar şi tricouri de la Asociația Educație prin Șah.

Șah la malul mării
Șah la malul mării




Consilierul local Cosmin Trușcă arată cu degetul spre ZECILE de construcții ilegale din Mangalia: „S-au construit piscine, anexe, terase fără autorizație. Mă voi adresa DNA!”

Cosmin Trușcă

Consilierul local Cosmin Trușcă a înaintat Primăriei și Poliției Locale Mangalia o sesizare privind “acordarea nelegală a avizelor de funcționare, construcții fără autorizații și tratament diferențiat aplicat agenților economici”.

Cosmin Trușcă a atașat sesizării 24 de extrase de carte funciară, corespunzătoare unor spații comerciale, restaurante și hoteluri care, conform documentației analizate, prezintă modificări, extinderi sau construcții executate fără autorizație – terase, închideri, extinderi, anexe.

„Subsemnatul, Trușcă Cosmin, consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Mangalia, formulez prezenta sesizare oficială ca urmare a mai multor plângeri primite din partea agenților economici locali, care reclamă tratamente diferențiate, abuzuri și lipsa aplicării unitare a legii în ceea ce privește avizarea și funcționarea spațiilor comerciale din municipiu.

Pentru început, atașez 24 de extrase de carte funciară, corespunzătoare unor spații comerciale, restaurante și hoteluri care, conform documentației analizate, prezintă modificări, extinderi sau construcții executate fără autorizație – terase, închideri, extinderi, anexe – încălcând prevederile:

  • Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții (art. 1, art. 24);
  • HCL Mangalia ( Regulamentul de funcționare a comerțului în Mangalia și stațiuni), care prevede că nu se pot elibera autorizații de funcționare pentru construcții fără acte;
  • Codului Fiscal, în privința obligației de declarare a construcțiilor (inclusiv piscine, terase etc.) în vederea impozitării.

Solicit cu fermitate următoarele:

  1. Verificarea de urgență a acestor locații de către Poliția Locală și Compartimentul Urbanism, cu aplicarea măsurilor legale (suspendare, sancționare etc.).
  2. Transmiterea unui răspuns scris oficial, în regim de urgență, conform:

O.G. 27/2002, art. 8 – termen 10 zile pentru răspunsuri urgente;

Legea 544/2001, art. 7 alin. (1) – termen maxim 30 de zile pentru situațiile complexe.

Totodată, în urma verificărilor și sesizărilor primite, reiese că un număr semnificativ de persoane apropiate conducerii administrației locale:

  • au construit piscine, anexe, terase și alte edificii fără autorizație de construire,
  • nu au declarat aceste construcții la Direcția Fiscală, și astfel nu plătesc impozite, în timp ce alți cetățeni și agenți economici sunt sancționați pentru situații similare sau chiar mai puțin grave.

Această practică denotă o aplicare selectivă a legii și favorizarea clară a unor persoane aflate în cercul de influență al actualului primar, aspect extrem de grav.

Menționez că intenționez să continui documentarea și să transmit în perioada următoare alte zeci de cazuri documentate, care vizează aceleași tipuri de ilegalități și tratamente inechitabile.

În lipsa unui răspuns temeinic și a unor măsuri clare, voi proceda la sesizarea organelor competente (DNA, Parchet, ANAF etc.) pentru verificarea legalității activității Biroului Urbanism, Poliției Locale și Direcției Economice, precum și pentru eventuale fapte de abuz în serviciu, neglijență sau favorizarea unor persoane.

În calitate de consilier local ales, am responsabilitatea de a veghea la respectarea legalității, transparenței și tratamentului egal pentru toți cetățenii și agenții economici din Mangalia”, arată consilierul AUR în sesizarea înaintată primăriei.

Pe aceeași temă:

Cu datorii de circa 1,2 milioane de EURO, OMD Mangalia forțează organizarea unor evenimente fâsâite și pe „caiet”




Cu datorii de circa 1,2 milioane de EURO, OMD Mangalia forțează organizarea unor evenimente fâsâite și pe „caiet”

OMD Filip

Astăzi, începând cu ora 12.00, la Club Nautic Callatis a avut loc o întâlnire a OMD, Organizația de Management al Destinației (OMD) Mangalia, condusă de fostul consilier local, Dumitru Filip.

La întâlnire au participat câțiva agenți economici din domeniul HORECA, printre care Dragoș Dima, Costel Mincă, hotelieri, Aurelian Marin, proprietarul unei agenții de turism, precum și Iulian Boantă, reprezentantul Consiliului Local Mangalia în cadrul OMD.

Pe ordinea zi s-au aflat bugetul, execuția bugetară și câteva evenimente.

Deoarece au descoperit mai multe nereguli, atât cei care au participat fizic, precum și cei logați online, au respins toate proiectele supuse dezbaterii.

Iulian Boantă, reprezentantul Consiliului Local în OMD Mangalia l-a întrebat pe Dumitru Filip dacă după organizarea evenimentelor trecute, s-a realizat și studiu de impact care să ateste faptul că acestea au adus un plus valoare litoralului sudic, având în vedere faptul că se insistă cu același tip de activități și pentru anul în curs.

Agenții economici au sesizat faptul că, deși era prezentat bugetul pentru anul 2025, unele sume reprezintă, în realitate, datorii de anul trecut.

De exemplu, raliul organizat anul trecut, bugetat cu 250.000 lei, nu a fost achitat încă, însă suma se regăsește la capitolul evenimente al anului în curs.

Așa se și explică faptul că anul acesta Mangalia Super Rally este ISTORIE: pentru că nu a fost achitat nici la ora actuală, evenimentul nu va mai avea loc.

În schimb, pilotului Emil Ghinea urma să îi fie alocați 82.000 de lei (circa17.000 de euro) pentru „ca, în cadrul evenimentelor automobilistice din acest an, una din masinile care vor participa la raliuri din partea clubului, să poarte pe capota sau pe eleron un sticker publicitar personalizat: ,,www.visitmangalia.ro – Riviera Sud „, la toate etapele campionatelor nationale de profil ce se vor desfasura in diferite localitati din tara.
Pilotul Emil Ghinea, va participa in decursul anului 2025 la etapele nationale in cadrul Campionatului National de Viteza in Coasta si la Campionatul National de Viteza in Coasta Masters„.

OMD Mangalia se “bazează pe agenții din turism”, timp în care primăria îi amendează

Pe ordinea de zi au mai fost supuse dezbaterilor alte câteva evenimente, care a căror organizare este incertă, în condițiile în care datoriile Mangaliei sunt de peste 30 de milioane de euro, iar primarul nu a reușit nici până azi să înainteze bugetul de venituri și cheltuieli spre aprobarea Consiliului Local.

Mai trebuie spus faptul că Dumitru Filip le-a spus agenților economici că Primăria și OMD se bazează pe aceștia.

Replica nu a întârziat să apară, întreprinzătorii din turism plângându-se, pe bună dreptate, că este greu de menținut o colaborare, în condițiile în care primesc sute de amenzi și li se blochează activitatea prin refuzul de a li se elibera avize și autorizații.

Tot în cadrul ședinței procedura de vot a fost aruncată în ceață, în sensul că, potrivit, statutului, proiectele trebuie aprobate cu unanimitate, însă conducerea OMD a apreciat că se poate și cu jumătate plus unul…

TOATE proiectele au picat la votul celor prezenți.

Pe aceeași temă:

(VIDEO) Datoriile Primăriei Mangalia au ajuns la un nivel ISTORIC: 30 de milioane de EURO ar fi restanțele instituției




Atenție, se oprește apa în cartierul Coiciu din municipiul Constanța!

RAJA - opriri apă

Pentru executarea lucrărilor de conectare a conductei nou edificate pe strada Izvor la sistemul centralizat de distribuție, de pe străzile Biruinței, Poporului și Steagului din municipiul Constanța, RAJA S.A. este nevoită să sisteze furnizarea apei potabile, începând din din seara de miercuri – 11 iunie 2025, ora 22:00  până joi dimineața – 12 iunie 2025, ora 10:00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din zona cartierului Coiciu, respectiv perimetrul delimitat de străzile Ion Roată – Dreptății – Dezrobirii – Soveja – Portiței – Poporului – Ion Roată, cu adiacentele și punctele termice aferente zonei.

Investițiile sunt parte a Contractului CL2 – „Rețele apă și canalizare în zona centrală a Municipiului Constanța – Lot 2”, în valoare totală de aproximativ 20 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

În cadrul lucrărilor, conducta principală de pe strada Izvor va fi conectată la sistemul centralizat prin trei puncte de lucru. Pentru a putea asigura și preluarea celor 160 de branșament din zonă în condiții normale de operare, o perioadă de timp, cele două rețele vor funcționa în paralel. La finalizarea operațiunilor de trecere a branșamentelor, va fi programată o altă oprire pe zona respectivă pentru cuplarea conductelor de pe străzile adiacente noului segment și închiderea vechii rețele.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp și la parametrii optimi. Totodată, rugăm utilizatorii afectați să își asigure o rezervă minimă de apă pentru consum și uz casnic pe durata întreruperii furnizării.

Atragem atenția consumatorilor că, după reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare ale calității, cum ar fi turbiditatea sau culoarea. Recomandăm abonaților să evite consumul de apă potabilă și să o utilizeze doar în scopuri casnice până la limpezire.

Reamintim că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt realizate în beneficiul consumatorilor, având ca obiectiv furnizarea unor servicii ireproșabile și, implicit, creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețea, precum și siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.




(VIDEO) O femeie din Mangalia ar fi TÂLHĂRIT un bărbat de 51 de ani în parcarea unui hipermarket. A fost ridicată cu mascații de acasă

Judecătoria Mangalia

La data de 9 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au efectuat o percheziție domiciliară într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

Percheziția a avut loc în municipiul Mangalia, la locuința unei femei, de 26 de ani, bănuite de săvârșirea faptei.

Astfel, din probatoriul administrat în dosar a reieșit că, la data de 7 iunie 2025, în jurul orei 20.00, femeia ar fi sustras prin violență aproximativ 9.000 de lei din buzunarul persoanei vătămate, un bărbat de 51 de ani.

Fapta ar fi fost săvârșită în parcarea unui hipermarket din municipiul Mangalia.

În urma efectuării percheziției, în locuința acesteia a fost găsită suma de 2.900 de lei.

Femeia a fost reținută, pentru 24 de ore, condusă și încarcerată în centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, 9 iunie, a fost prezentată instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, propunere ce a fost admisă.

La percheziție au participat și polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic, precum și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.




Bărbatul care a căzut de la etajul 10 al Olimp Tower este din Costinești!

Olimp Tower

Astăzi, în jurul orei 8.15, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Neptun au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi căzut de la un etaj superior al unei clădiri în construcție, din stațiunea Olimp.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, de 58 de ani, din localitatea Costinești.

Cadrele medicale sosite la fața locului au constatat decesul persoanei.

În cauză se continuă cercetările, transmite IPJ Constanța.

Reamintim faptul că astăzi, 8 iunie 2025, un bărbat de 58 de ani a murit după ce a căzut de la etajul al 10-lea al clădirii Olimp Tower din stațiunea cu același nume.

La fața locului au sosit, de urgență, medicii de pe ambulanțe.

Aceștia au încercat să îl resusciteze pe bărbatul de 58 de ani, aflat în stop cardio-respirator.

Din păcate, acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare.

Persoana a fost declarata decedată de medicul SAJ.

FOTO: Facebook




Cartea Electronică de Identitate, disponibilă și la Mangalia: Cum poate fi obținută

Cartea Electronică de Identitate

Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanei Mangalia a transmis condițiile în care poate fi solicitată Cartea Electronică de Identitate.

Programarea se face online la adresa website: hub.mai.gov.ro.

Contravaloarea C.E.I.:

  • prima carte electronică de identitate este gratuită;
  • eliberarea unei noi C.E.I., ca urmare a pierderii, schimbării domiciliului, schimbării numelui/prenumelui titularului, se realizează în baza documentului care face dovada achitării contravalorii de 67 de lei.
  • C.E.I. se va elibera în termen de 15 zile lucrătoare de la data preluării cererii
  • C.E.I. nu se eliberează pe bază de procură specială.

„Vă rugăm să verificaţi certificatele de naştere ale adulților și copiilor minori, cele de căsătorie pentru a NU fi plastifiate!

În acest caz, este necesar să vă prezentaţi la Compartimentul Stare Civilă pentru solicitarea de noi certificate tipizate!

Pentru citirea adresei de domiciliu înscrisă pe cartea de identitate electonică, Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor va elibera, doar la solicitare, o adeverinţă privind adresa de domiciliu.

Aceasta se va elibera gratuit”, transmit reprezentanții Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanei Mangalia.

Începând cu data de 06.2025, se vor prelua cererile pentru Cartea electronică de identitate pentru minorii cu vârsta cuprinsă între 0-14 ani.

  • Programarea se face online, la adresa website: hub.mai.gov.ro.
  • Cererea se semnează de ambii părinţi. În situaţia în care minorul este însoţit doar de unul dintre părinţi, se prezintă declaraţia celuilalt părinte, din care să reiasă acordul acestuia cu privire la eliberarea actului de identitate autentificat la notarul public, ambasadă sau la autorităţile străine competente, în funcţie de caz.
  • Nu se eliberează cartea de identitate simplă pentru minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani.
  • CONTRAVALOAREA C.E.I. MINORI este de 67 ron și se achită la ghişeele unităţilor CEC BANK, în contul colector al Companiei Naţionale Imprimeria Naţională SA şi la staţiile de plată Self Pay.
  • Înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, minorii care solicită eliberarea C.E.I. cu 30 de zile înainte de împlinirea vârstei de 14 ani beneficiază de gratuitate. Contravaloarea C.E.I. care aparţine minorului se va elibera unuia dintre părinţi, în termen de 15 zile lucrătoare de la preluarea cererii.
  • C.E.I. nu se eliberează pe bază de procură specială.



Un bărbat a MURIT după ce a căzut de la etajul 10 al Olimp Tower

Ambulanța Constanța

Un bărbat de 58 de ani a murit, în această dimineață, după ce a căzut de la etajul al 10-lea al clădirii Olimp Tower din stațiunea cu același nume.

La fața locului au sosit, de urgență, medicii de pe ambulanțe.

Aceștia au încercat să îl resusciteze pe bărbatul de 58 de ani, aflat în stop cardio-respirator.

Din păcate, acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare.

Persoana a fost declarata decedată de medicul SAJ.

Ce transmite IPJ Constanța referitor la caz:

Astăzi, în jurul orei 8.15, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Neptun au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi căzut de la un etaj superior al unei clădiri în construcție, din stațiunea Olimp.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, de 58 de ani, din localitatea Costinești.

Cadrele medicale sosite la fața locului au constatat decesul persoanei.

În cauză se continuă cercetările.




Deputatul Mohammad Murad și senatorul Nicolae Vlahu solicită, de URGENȚĂ, o întâlnire a tuturor factorilor decizionali privind funcționarea alimentarelor pe litoral

Mohammad Murad

Deputatul Mohammad Murad și senatorul Nicolae Vlahu solicită, de URGENȚĂ, o întâlnire privind funcționarea magazinelor alimentare în stațiunile turistice.

Reamintim că patronii magazinelor alimentare de pe litoral, alături de care s-au aflat și cei din sudul litoralului, au protestat vineri în fața Prefecturii Constanța, împotriva deciziei Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor, condus de Horia Constantinescu, de a permite autorităților locale să condiționeze eliberarea autorizațiilor de funcționare de prezentarea unor autorizații de construire.

Iată scrisoarea deschisă a celor doi parlamentari:

„Solicităm prefectului județului Constanța organizarea unei întâlniri urgente privind funcționarea magazinelor alimentare în stațiunile turistice.

Solicităm public prefectului județului Constanța convocarea de urgență a unei întâlniri între:

– Operatorii de magazine alimentare din stațiunile turistice de interes național din județul Constanța;

– Patronatele din turism/reprezentanții operatorilor hotelieri din județul Constanța;

– Reprezentanții Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor Constanţa, și

– Parlamentarii aleși ai județului Constanța.

Decizia sau intenția de a interzice funcționarea magazinelor alimentare în zonele turistice, în plin sezon estival, este una de interes atât pentru turismul românesc, cât și pentru comunitățile locale care depind economic de aceste activități.

Solicităm prefectului județului Constanța să exercite rolul de mediator instituțional prevăzut de lege și să convoace de îndată o întâlnire oficială, cu caracter consultativ, în cadrul căreia să fie analizate efectele reale ale acestor măsuri și să se identifice soluții în interesul tuturor părților, care să fie ulterior înaintate Guvernului pentru implementare.

Este esențial ca autoritățile județene și centrale să trateze cu responsabilitate sezonul turistic și să susțină dezvoltarea economică a litoralului”.




Cine sunt reprezentanții Consiliului Local în CA-urile și AGA structurilor Primăriei Mangalia?

Sedintă a consiliului local Mangalia

Consilierii locali au votat, astăzi, prin vot secret, noii reprezentanți în în mai multe structuri ale Primăriei Mangalia.

Iată cine sunt aceștia:

  • Cristinel Nițoi, Costela Vlahbei și Lucian Vișa – în CA-ul Spitalului Municipal Mangalia
  • Semiran Abdurefi – Adunarea Generală a Acționarilor din cadrul S.C. Administrarea Parcului Industrial Mangalia S.R.L.
  • Iulian Boantă – Adunarea Generală a OMD Mangalia
  • Mirela Călin – CA al Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia

Pe aceeași temă:

(VIDEO) Datoriile Primăriei Mangalia au ajuns la un nivel ISTORIC: 30 de milioane de EURO ar fi restanțele instituției




(VIDEO) Consilierii locali au aprobat refinanțarea pavilionului ambulatoriu pentru Spitalul Municipal Mangalia

Consiliul Local Mangalia

Consilierii locali au aprobat, astăzi, refinanțarea pavilionului ambulatoriu pentru Spitalul Municipal Mangalia – „Extindere şi dotare ambulatoriu, Spitalul Municipal Mangalia”.

Potrivit consilierului AUR Leonard Tănase, proiectul a mai fost aprobat, cu o altă sursă de finanțare, în cadrul căreia Primăria Mangalia trebuia să achite numai 0,2%.

Din păcate, spune alesul local, s-au pierdut fondurile pentru că firma ce trebuia să construiască ambulatoriul nu a mai lucrat din 2023. Fondurile s-au pierdut.

„Suntem în situația în care trebuie să returnăm un milion de euro din bugetul local pentru proiectul pierdut, așa cum s-a întâmplat și cu Faleza, Callatis – istorie la Malul Mării și Aleea Teilor sau să mutăm acest proiect pe o altă axă, la Ministerul Sănătății.

Dar, în acest caz, Primăria Mangalia va avea o co-finanțare de 1,5 milioane de lei”, a spus Leonard Tănase.

Pe aceeași temă:

(VIDEO) Datoriile Primăriei Mangalia au ajuns la un nivel ISTORIC: 30 de milioane de EURO ar fi restanțele instituției




(VIDEO) Viceprimarul Mangaliei: „Obligațiile la bugetul de stat pentru angajații primăriei nu s-au mai achitat din luna noiembrie 2024”

Paul Foleanu, viceprimarul Mangaliei

Viceprimarul municipiului Mangalia, Paul Foleanu, a declarat, în cadrul ședinței de consiliu de astăzi, referitor la datorile pe care le are instituția și posibilul faliment:

„Avem bani doar pentru luna mai, ce se va întâmpla mai departe? Ne va da Dumnezeu o sumă de bani, să ne-o aloce pe buget, în care să includem și salariile și obligațiile la bugetul de stat?

Obligațiile angajaților primăriei nu s-au mai plătit din noiembrie 2024”, a declarat Paul Foleanu.

Viceprimarul Mangaliei a adăugat:

„Chiar dacă am primit bugetul cu o zi înainte, intenția noastră era să-l votăm astăzi. Însă, după ce am primit – cu ajutorul doamnei director economice – situația angajamentelor financiare ale municipiului, ne-am dat seama că sumele restante, facturile neplătite și arieratele sunt colosale.

În aceste condiții, dacă am fi votat amendamentul, am fi creat un dezechilibru bugetar major”, a afirmat Paul Foleanu.

„La Creșa din Mangalia, în proiecția de buget pe anul 2025 au fost trecute doar datoriile restante, fără nicio sumă alocată pentru funcționarea efectivă din acest an. Lucrurile nu pot merge așa. Trebuie să asigurăm condiții minime de funcționare: iluminat, căldură, hrană pentru copii și bătrâni. Nu putem adopta un buget în forma actuală fără să ne batem joc de oraș”, a mai spus acesta.

Pe aceeași temă:

(VIDEO) Datoriile Primăriei Mangalia au ajuns la un nivel ISTORIC: 30 de milioane de EURO ar fi restanțele instituției

 




(VIDEO) Datoriile Primăriei Mangalia au ajuns la un nivel ISTORIC: 30 de milioane de EURO ar fi restanțele instituției

Leonard Tănase

Datoriile Municipiului Mangalia au ajuns la 149 de milioane de lei, adică circa 30 de milioane de euro, în condițiile în care toate încasările Mangaliei, de la persoane fizice și juridice, sunt undeva la 90 de milioane de lei.

Afirmația a fost făcută de consilierul local AUR Leonard Tănase, în cadrul ședinței extraordinare de astăzi. Acesta îi cheamă la masa discuțiilor pe primarul orașului, Cristian Radu, dar și pe consilierii PNL – care astăzi au preferat să participe la ședință online – pentru a evita ca Mangalia să intre în faliment:

„Tot bugetul Mangaliei, cu fonduri europene, este de 240 de milioane de lei

Din cei 149 de milioane de lei, 25 de milioane sunt salariile angajaților, restul, 124 de milioane de eli sunt angajamente de plată.

Aici nu sunt incluse căldura în școli, salariile angajaților din primărie, mâncarea de la Căminul de Bătrâni, subvenția la căldură etc.

Nu știu cum va putea Mangalia să o scoată la capăt.

Fac apel la primar și la directorii din primărie să vină să conlucreze cu noi, consilierii locali, pentru a face un buget echilibrat, pentru a scoate Mangalia din dezastru, pentru a achita datoriile făcute în dezmățul ultimilor ani.

În situația de azi, cred că într-o lună nu vor mai fi bani de salarii”.




Iată care este programul casieriilor RAJA de Rusalii

raja

RAJA S.A. aduce la cunoștință consumatorilor din întreaga arie de operare că luni – 9 iunie 2025, cu ocazia celebrării celei de-a doua zile de Rusalii, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise.

Abonații au la dispoziție soluții alternative de plată, precum contul de client RAJA (disponibil pe pagina web www.rajac.ro sau prin aplicația de mobil), transfer bancar sau direct debit. Pentru cei care nu au acces la aceste metode, facturile pot fi achitate și la punctele de plată Pay Point, Payzone sau Westaco.

Documentațiile specifice pentru diferite servicii pot fi transmise online, folosind metodele disponibile pe pagina web a societății https://rajac.ro/contact/ sau https://avize.rajac.ro/.

În această perioadă, activitatea structurilor responsabile cu furnizarea serviciilor de alimentare cu apă și de preluare/tratare a apelor uzate se va desfășura în regim permanent.

Pentru semnalarea unor eventuale disfuncționalități la nivelul rețelelor de apă și canalizare, clienții pot contacta Dispeceratul RAJA la numărul 0241/924, disponibil 24/24. Echipele de intervenție sunt pregătite să acționeze cu promptitudine pentru remedierea în timp util a tuturor avariilor sau a problemelor apărute în sistem, astfel încât utilizatorii să poată beneficia de serviciile noastre la parametrii optimi.

Începând de marți – 10 iunie 2025, casieriile și birourile de relații cu clienții își vor relua programul normal de lucru.




Deputatul Daniel Georgescu, la depunerea jurământului lui Mihai Feodorof în fața Consiliului Local Limanu: „Un nou început. O continuitate asumată”

Deputatul Daniel Georgescu

Deputatul Daniel Georgescu i-a transmis noului primar din Limanu, Mihai Feodorof, un mesaj emoționant, cu ocazia depunerii simbolice a jurământului în fața Consiliului Local.

„Un nou început. O continuitate asumată.

Ieri, Mihai Feodorof a depus simbolic jurământul în fața Consiliului Local Limanu și a celor care i-au fost alături pe tot parcursul acestui drum: alegători, familie, prieteni, susținători și colegi din marea echipă PSD Constanța.

Ca fost primar și actual deputat, am fost acolo să-i fiu alături și să-i predau, cu emoție și încredere, eșarfa de primar, un gest simbolic, dar profund. O predare de ștafetă între doi oameni care au construit împreună și care cred în aceeași direcție pentru această comună.

Mihai își începe oficial mandatul cu un angajament clar: să ducă mai departe ce am clădit împreună și să fie un primar dedicat, cu respect pentru oameni și cu drag de locul acesta.

Limanu-2Mai-Vama Veche-Hagieni are acum un lider pe care se poate baza. Și o echipă care rămâne unită”, a spus Daniel Georgescu.

Pe aceeași temă:

(FOTO/VIDEO) Primarul Mihai Feodorof, la prima ședință de consiliu. Edilul le-a mulțumit surorii sale, Carmen și deputatului Daniel Georgescu




Timp de patru zile, musulmanii din întreaga lume celebrează Kurban Bayram-ul, Sărbătoarea Sacrificiului

Kurban Bayram

De azi, timp de patru zile, la Geamia Esmahan Sultan din Mangalia, cea mai veche moschee din România, va fi sărbătoare mare: credincioşii din localitate se vor bucura, alături de toţi musulmanii din lume, de Kurban Bayram, Sărbătoarea Sacrificiului.

Kurban Bayram-ul celebrează momentul în care profetul Ibrahim – Avraam – a acceptat ca, la îndemnul lui Allah, să îşi sacrifice preaiubitul fiu, pe Ismail, în numele credinţei sale.

Pentru a-i arăta dragostea şi supunerea lui Allah, Ibrahim (Avraam) l-a pus pe Ismail pe o piatră, dar, după cea încercat de mai multe ori să îşi ucidă fiul, lovindu-l în zadar cu cuţitul, la un moment dat, Allah a trimis din ceruri un batal, cu care a fost înlocuit Ismail. Dumnezeu văzuse că profetul şi-a dovedit credinţa şi sinceritatea în faţa sa. De atunci credincioşii musulmani sărbătoresc, timp de patru zile, una dintre cele două cele mai mari sărbători religioase musulmane: Kurban Bayram-ul. Credincioșii musulmani consideră că, de Kurban Bayram, carnea sacrificată  este cea mai dulce.

Înainte de Kurban Bayram, credincioşii musulmani, cei care îşi pot permite material, dar şi fizic acest lucru, merg la Mecca, la Casa lui Allah, o clădire cubică cu un etaj, ridicată, se spune, de Adam şi reconstruită de profetul Ibrahim (Avraam) şi de fiul său Ismail. Sărbătoarea Kurban Bayram se consumă la capătul unui ciclu de 12 zile de hagialâc în locurile sfinte ale islamului, la Mecca, Medina, pe muntele Arafat şi în Valea Mina, pe dealul Mudjalifa, la care participă anual peste 2 milioane de pelerini.

La Mecca, milioane de musulmani înconjoară, de şapte ori, Piatra Neagră – Kaaba. Toţi musulmanii plecaţi în pelerinaj trebuie să fie la poalele Muntelui Arafat cu o zi înainte de Kurban Bayram. Toate milioanele de credincioşi vor fi îmbrăcaţi în alb şi se vor ruga lui Allah, în „punctul“ cel mai important al credinţei musulmane – Kaaba. Hajj – pelerinajul – este cel de al cincilea stâlp al Islamului. Fiecare credincios trebuie să ajungă cel puţin o dată la Mecca, este ţelul fiecăruia dintre ei.

Respectând vechile tradiţii, mâine, credincioşii musulmani din Dobrogea vor parcurge simbolismul sacrificiului ritualic, la finalul Marii Rugăciuni Comune (Bayram Namazi) săvârşită în moscheile şi geamiile din localităţi.

Animalele sacrificate – perfect sănătoase

Pentru a întâmpina Kurban Bayram-ul, credincioşii fac curăţenie în case, în curte şi împrejurimi. Întreaga familie, cu mic cu mare, se primeneşte şi se îmbracă în haine speciale de bayram. Din prima zi de Kurban, musulmanii aduc mulţumiri lui Allah, pentru sănătatea familiei, iar în aceste zile de sărbătoare, cu zâmbetul pe buze faţă de vecini, rude, încearcă să îi ajute pe cei nevoiaşi. Se fac rugăciuni acasă şi în colectiv, la geamie şi, după posibilităţi, fiecare familie sacrifică un animal: oaie, batal, vită, bivol, cămilă şi capră, în funcţie de câţi membri are familia respectivă.

Animelele pentru sacrificiu trebuie să îndeplinească anumite condiţii: oaia si capra trebuie să aibă cel puţin un an, vaca sau bivolul doi ani, cămila cinci ani împliniţi. Toate trebuie să fie perfect sănătoase, şi „fără nici un cusur“, adică să nu fie oarbe, să nu aibă coarnele rupte, să nu fie şchioape, să nu fie slabe sau bolnave.

Sacrificiul animalelor de Kurban Bayram se face numai în prima, a doua şi a treia zi a Sărbătorii Sacrificiului. Măcelarul – obligatoriu un musulman – trebuie să respecte anumite reguli şi să ştie rugăciunea conform Coranului. Tăierea se face în prezenţa hogei (imamului), iar dacă toate aceste condiţii nu sunt respectate, carnea nu mai poate fi mâncată.

Carnea batalului – animalul cel mai des sacrificat în comunitatea turco-tătară din România – se împarte, după tradiţie, în trei părţi: una care se împarte săracilor, una rudelor şi vecinilor, iar cea de a treia se consumă în familie.

Există şi excepţii. De exemplu, în cazul în care o persoană este bolnavă şi promite înaintea lui Allah că, în cazul în care se va face bine, va sacrifica un batal, carnea animalului va fi împărţită exclusiv săracilor. La fel de important în timpul Kurban Bayram-ului, ca de altfel şi în cazul celorlalte sărbători musulmane, credincioşii sunt sfătuiţi să nu consume alcool sau să o facă cu măsură.

Balcavale, tochitură de batal şi plăcinte cu carne – specialităţile care nu vor lipsi de pe mesele credincioşilor

Dimineaţa de Kurban Bayram gospodinele îl aşteaptă pe hogea, care trebuie să asiste la tăierea batalului. Chiar în curţi se fac, ad-hoc, mici „petreceri“, ceva asemănător „pomenii porcului“ de la creştini. Meniul pentru Kurban Bayram este alcătuit din ciorbe, fasole cu carne de batal, sarmale, iahnie (carne tocată cu ceapă), pilaf, fripturi, salate, orez cu lapte (sutlac).

Cu câteva zile înainte harnicele musulmane începe să facă dulciurile şi mâncărurile tradiţionale, în afară de cele la se va folosi carnea de batal. Se fac plăcinta cu brânză – kârde, pida, sarailii, baclavale (care la tătari se fac cu nucă, iar la turci cu fistic) cu iaurt. După tăierea batalului se face geantâk-ul, şuberek-uri cu carne, precum şi tradiţionala tochitură din batal.

Copiii vor veni vin la colindat, urmând ca adulţii şi bătrânii să îi răsplătească cu dulciuri şi mici sume de bani. În fiecare dimineaţă bărbaţii se vor duce la geamie, la rugăciune, iar în toate cele patru zile, familiile de musulmani se vor vizita reciproc, se va merge la rude, la părinţi.

Muftiatul Culturlui Musulman din România a transmis, cu ocazia Kurban Bayram-ului:

Comunitatea musulmană celebrează vineri, 6 iunie 2025, prima din cele patru zile de Kurban Bayram, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul islamic, care se sărbătorește în luna Zilhigge, ultima lună din calendarul islamic.

Este Sărbătoarea Sacrificiului – Eid al Adha, o sărbătoare cu semnificaţie comemorativă, care amintește lumii de credința neclintită a profetului Ibrahim (Avraam), de valori precum empatia și respectul reciproc.

Kurban Bayramul este un bun prilej pentru orice credincios musulman fie mai atent la nevoile semenilor săi, să îi ajute pe cei aflați în dificultate și să se bucure de prezența celor dragi.

În prima zi de Kurban Bayram, după ce participă la slujba religioasă oficiată în lăcașurile de cult, credincioșii musulmani sacrifică animale a căror carne o împart celor posibilități materiale reduse.

Specific Sărbătorii de Kurban Bayram este și pelerinajul la locurile sfinte ale religiei islamice, pelerinaj care reface drumul Profetului Muhammed (PbuH) de la Mecca, Valea Mina, pe Muntele Arafat, Muzdalifa şi Medina. An de an, la pelerinaj participă milioane de credincioși musulmani din întreaga lume, acesta fiind, de altfel, unul din cei cinci stâlpi ai Islamului și o îndatorire a oricărui credincios musulman.

Cu prilejul Sărbătorii Sacrificiului, muftiul Muurat Iusuf, Șeful Cultului Musulman din România, adresează tuturor credincioșilor musulmani din România următorul mesaj:

„Stimați membri ai comunității,

În  numele meu personal și în numele instituției pe care o reprezint, vă urez să vă bucurați de cele patru zile de sărbătoare în liniște, alături de familie și prieteni, să fiți bucuroși și împliniți, empatici cu cei din jur, să oferiți celor nevoiași nu doar tradiționalul Kurban, ci și speranță și încredere. Să rămânem uniți, să ne prețuim înaintașii și să deschidem orizonturi noi pentru copiii noștri!

Să ne rugăm ca acțiunile noastre să fie primite și ca fiecare gest de binefacere să deschidă porțile către o lume mai dreaptă, mai unită și mai milostivă.

Kurban Bayram fericit tuturor!

Kurban Bayramîmîz Qayîrlî bolsîn!

Kurban Bayramınız mübarek olsun!

Eid al Adha Mubarak!”