6 mai 2024

Peste 150 pachete de ţigări confiscate de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă cercetează sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă un cetăţean român, ghid al unui autocar, care intenţiona să introducă ilegal în ţară 150 pachete de tigari, fără documente justificative.

În data de 03.10.2015, în jurul orei 07.30, poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Vama Veche, judeţul Constanţa, au efectuat controlul specific pe sensul de intrare in Romania, la un autocar care circula pe ruta Istanbul – Constanta.

În urma controlului amănunţit efectuat în baza analizei de risc, au fost descoperite, ascunse in compartimentul de odihna, peste 150 pachete de tigari, in valoare de aproximativ 1.500 lei, fapt pentru care au demarat cercetările. În cadrul acestora, s-a stabilit că ţigările aparţineau cetăţeanului român D.I, în vârstă de 32 de ani, domiciliat pe raza judeţului Constanţa, care era ghid al autocarului.

Poliţiştii de frontieră au ridicat tigarile în vederea confiscării, iar persoanei în cauză i-au întocmit lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 270, alin. 3 din Legea 86/2006 privind Codul Vamal.