15 noiembrie 2024 6:19

Începând de sâmbătă, 6 octombrie, la finele fiecărei săptămâni, în Portul Turistic, vor fi organizate pieţe agroalimentare, în care îşi vor expune marfa numai producătorii „cu patalama“, adică aceia care produc, în gospodăriile proprii, legumele şi fructele. Vor comercializa legume, fructe şi produse apicole agricultori din Mangalia şi din comunele limitrofe.

Iniţiativa aparţine primăriei Mangalia şi urmează exemplul pieţelor volante din Cluj sau Bucureşti. „Se doreşte, astfel, crearea unei concurenţe adevărate între producătorii din Mangalia, incurajarea adevaratilor cultivatori şi scăderea preţurilor din pieţele oraşului, recunoscute ca unele dintre cele mai scumpe din ţară“, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Mangalia, Doru Colgiu.

1 thought on “Piete volante la Mangalia

Comments are closed.