3 mai 2024

Poleiul dă bătăi de cap autorităţilor din Mangalia

Gerul năpraznic şi ninsoarea care au lovit sudul litoralului încă de la finele săptămânii trecute, alături de poleiul format în cursul acestei nopţi, şi-au lăsat amprenta asupra străzilor şi trotuarelor din localitate. Potrivit responsabililor primăriei, în cursul nopţii, dar şi în această dimineaţă, s-a acţionat pentru a preveni consecinţele negative apărute în urma fenomenului de polei. Peste 45 de angajaţi şi mai multe utilaje de deszăpezire acţionează, la ora actuală, pe străzile Mangaliei şi în staţiunile din sudul litoralului, circa 250 de tone de nisip şi 1,5 tone de sare fiind împrăştiate pe carosabil şi pe trotuarele oraşului.

Potrivit lui Dan Vucea, directorul adjunct al Poliţiei Locale, o mână de ajutor trebuie să dea şi asociaţiile de proprietari, dar şi societăţile comerciale, ce sunt obligate, prin lege, să îşi cureţe zăpada din preajma imobilelor. În caz contrar acestea din urmă riscă amenzi de până la 2.500 de lei.

Cum mâine, de Bobotează, un număr foarte mare de mangalioţi, în special vârstnici, vor merge la biserici, se va acţiona pentru eliberarea trotuarelor de orice urmă de zăpadă sau polei.