2 mai 2024

Poliția municipiului Mangalia și Școala Gimnazială „Sf. Andrei”,  parteneri într-o acțiune dedicată zilei de 1 Iunie

Duminică, 2 iunie 2019 a fost o zi plină de bucurie  și distracție pentru cei șapte copii de la Modulul Familial din cadrul Asociației „Muncitoarele Pioase al Sf. Iosif” cunoscută sub denumirea de „Santa Maria”.

Comitetul de părinți al clasei a II-a B de la Școala Gimnazială „Sf. Andrei”,  în parteneriat cu Poliția municipiului Mangalia, și-a îndreptat privirea către acești minunați copii și, împreună, le-au oferit cadouri și au organizat o mică petrecere dedicată zilei de 1 Iunie.

„Dacă fiecare dintre noi, și-ar îndrepta privirea către copiii aflați în situații dificile, cu siguranță, vor exista mai multe zâmbete și mai multă fericire”, au declarat organizatorii manifestării festive.