8 mai 2024

Poliţiştii au prins un tânăr ce a tâlhărit doi turişti în timp ce se aflau în apa mării

Un tânăr de 23 de ani din Craiova este cercetat în stare de reţinere de poliţiştii din Costineşti. Acesta a fost identificat la scurt timp de la comiterea a două infracţiuni de tâlhărie de poliţiştii din staţiune.

La data de 5 august a.c., ora 15.00, poliţiştii staţiunii Costineşti au fost sesizaţi de către doi tineri cu privire la faptul că, în timp ce se aflau în apa Mării Negre, le-au fost smulse de la gât lănţişoarele din aur. Deplasaţi cu operativitate în zona indicată de victime, poliţiştii au depistat, la scurt timp, pe plaja din staţiune un tânăr de 23 de ani din Craiova, care avea bunurile reclamate ca sustrase asupra sa, acestea fiind predate părţilor vătămate.

Tânărul este cercetat sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de tâlhărie, fiind luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca, astăzi, să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Poliţiştii constănţeni subliniază faptul că astfel de fapte antisociale care afectează vacanţa turiştilor de pe litoralul Mării Negre sunt cercetate cu operativitate, dosarele penale întocmite fiind instrumentate cu celeritate, iar persoanele bănuite de comiterea de infracţiuni urmând a fi sancţionate în conformitate cu legislaţia aflată în vigoare.