10 mai 2024

Politistii rutieri au organizat o razie azi dimineata, finalizata cu amenzi de 53.800 de lei si 6 permise retinute

*ACȚIUNE DE AMPLOARE A POLIȚIȘTILOR CONSTĂNȚENI*

*Polițiștii constănțeni au organizat, în cursul zilei de astăzi, o razie în municipiul Constanța, la care au fost angrenați 123 de polițiști rutieri, de investigații criminale, ordine publică și luptători ai Servicului pentru Acțiuni Speciale. În acest context, au fost controlate peste 1.300 de autovehicule și au fost întocmite 6 dosare penale.*

Astăzi, în intervalul orar 00.00-06.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța, împreună cu polițiști ai Serviciului Rutier Constanța, din cadrul secțiilor de Poliție urbană, sprijiniți de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale au desfășurat o acțiune pe linia conducerii sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

În urma controalelor, polițiștii constănțeni au constatat 6 infracțiuni, dintre care 5 contra siguranței circulației pe drumurile publice.

De asemenea, au fost legitimate peste 1.500 de persoane şi au fost controlate 1.332 de autovehicule, fiind aplicate 95 de sancțiuni contravenționale, dintre care 85 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Valoarea sancţiunilor este de 53.800 de lei.

În cadrul acțiunii au fost reținute 6 permise de conducere și au fost retrase 18 certificate de înmatriculare.