21 noiembrie 2024 12:16

Presiune scăzută la robinete la Eforie Nord și Agigea

RAJA

RAJA

Pentru remedierea unei avarii survenite astăzi – 03 februarie 2024, pe conducta de aducțiune, cu diametrul de 800 mm de pe DN 39 din localitatea Lazu, echipele RAJA au fost nevoite să reducă presiunea apei potabile din instalație, pe tronsonul cu deficiențe. Având în vedere lungimea conductei, diametrul mare și implicit numărul mare de consumatori deserviți, echipele RAJA încearcă rezolvarea situației fără a sista apa către consumatori.

Ca urmare, în intervalul orar 13.00 – 21.00, se furnizează apă cu presiune scăzută în localitățile Eforie Nord și Agigea, în unele zone, în funcție de topografia rețelei de apă, putându-se înregistra lipsa acesteia la robinete.

Ne cerem scuze tuturor abonaților afectați, pe care îi asigurăm că echipele RAJA fac tot posibilul pentru executarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi, în cel mai scurt timp.

UPDATE

Deoarece a fost necesară înlocuirea tronsonului avariat pe conducta de aducțiune, cu diametrul de 800 mm de pe DN 39 din localitatea Lazu, echipele RAJA au fost nevoite să întrerupă furnizarea apei pe această instalație.

Având în vedere timpul necesar pentru realizarea intervenției, dar și cel pentru golirea și umplerea rețelei, fiind o conductă cu diametrul mare, apa va fi oprită până în jurul orei 24.00. Sunt afectați de lipsa apei toți consumatorii din localitățile Lazu, Agigea și Eforie Nord.

Ne cerem scuze tuturor abonaților afectați, pe care îi asigurăm că echipele RAJA fac tot posibilul pentru executarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.