10 mai 2024

Primăria Mangalia strânge ajutoare pentru sinistrații din Turcia

Primăria Mangalia se alătură campaniei de într-ajutorare a persoanelor afectate de cutremurele din Turcia, demarată de Ambasada Turciei la București.

Autoritățile locale din Mangalia, împreună cu reprezentanții comunității musulmane, vin în întâmpinarea oamenilor greu încercați în această perioadă și pun la dispoziția locuitorilor Mangaliei, foaierul Casei de Cultură pentru strângerea ajutoarelor. Începând de vineri, 10 februarie, toți cei care doresc să facă donații sunt așteptați la Casa de Cultură, în intervalul orar 08:00 – 14:00, programul putând fi extins, în funcție de solicitări. Reprezentanții municipalității îndeamnă cetățenii să doneze lucruri bune, neuzate, potrivite condițiilor de iarnă, conform cerințelor Ambasadei Republicii Turcia la București.

Astfel, se pot oferi haine de iarnă pentru adulți și copii, ca de exemplu: paltoane, geci, pelerine de ploaie, pulovere, ghete-cizme, pantaloni, mănuși, fulare, eșarfe, căciuli, ciorapi, șosete, lenjerie de corp sau alte articole, cum ar fi: corturi, pături de campanie, saltele, pilote, pături, saci de dormit, reșouri, radiatoare, lămpi de gaz, butelii, termosuri, lanterne, baterii externe, generatoare. În privința produselor alimentare, se pot dona doar alimente neperisabile (conserve), mâncare pentru bebeluși neperisabilă, dar și scutece, produse de igienă și curățenie, precum și produse de igienă pentru femei.