23 noiembrie 2024 5:46

Primăria vrea bloc social la Barăci. Trei imobile zac, de opt ani, la cheie, dar autoritățile n-au reușit să le asigure utilitățile!

Locuințele sociale ridicate de fostul edil al Mangaliei, Mihai Claudiu Tusac, ar putea fi atribuite, după mai bine opt ani de la finalizare, beneficiarilor. Potrivit declarațiilor viceprimarului Mangaliei, Dragoș Angelescu, timp de două mandate ale actualei administrații, s-a lucrat (!) la racordarea imobilelor de pe M.I. Dobrogeanu și Dobrogea II la utilități – curent electric și apă. „Acum suntem în faza de racordare la gaze și, în cel mai scurt timp, am putea să le adtribuim”, a spus Dragoș Angelescu.

Cui vor fi atribuite, aceasta va fi cea mai dureroasă problemă a celor care, de ani de zile, așteaptă o locuință socială. Din declarațiile edilului, se pare că listele inițiale, cele din mandatul lui Tusac, vor fi aruncate la coșul de gunoi și reluate, spre verificare, cele din mandatul lui Cristian Radu, adică cele din 2013. Dacă nu vor mai fi eligibili, beneficiarii de pe liste vor fi înlocuiți. Cu siguranță, în ultimii opt ani de când cei ce și-au depus dosarele, s-au întâmplat schimbări în viața majorității celor ce figurau pe aceste liste. Astfel, aceștia vor fi radiați din tabelele inițiale și înlocuiți cu noile cazuri sociale din urbe.

Firesc, în clasicul spirit românesc, familii cu doi, trei, patru copii, ce au așteptat OPT ani de zile ca blocurile în care primiseră locuințe să fie racordate la banelele utilități – apă și curent electric – nu vor avea pe cine să tragă la răspundere pentru lipsa de profesionalism cu care autoritățile au știut să își facă treaba.

Mai mult, deși le-a luat mai marilor urbei opt ani să racordeze un biet imobil la utilități, în aceeași zonă M.I. Dobrogeanu, pe locul fostelor Barăci, se dorește construcția altor locuințe sociale! Pe care, păstrând proporțiile temporale, le vor inaugura, cel mai probabil, și le vor da în folosință, nepoții noștri!

Citește și https://editiadesud.ro/?p=21475