28 aprilie 2024

Primarul Niculae Stan va inaugura un corp nou de clădire al şcolii din Pecineaga care îi va ajuta pe elevi să înveţe într-un singur schimb!

Vacanţa de vară este pe sfârşite, iar autorităţile publice locale din Pecineaga s-au pregătit astfel ca noul an şcolar să înceapă şi să se desfăşoare în condiţii mai bune decât în trecut.
Edilul comunei, Niculae Stan ne-a declarat că o dată cu debutul anului şcolar 2019 – 2020, va fi dat în folosinţă un corp de clădire al şcolii, ce a fost reabilitat şi dotat cu tot ceea ce este necesar copiilor şi cadrelor didactice. „Am achiziţionat mobilier, de la bănci, scaune, catedre, până la table, dulapuri şi alte materiale didactice. În acest corp al şcolii vor învăţa elevii claselor a V-a şi a VI-a. Acest proiect era extrem de necesar, deoarece copiii învăţau în două schimburi, iar iarna, când se întunecă mai repede, terminau orele după lăsarea serii, ceea ce era destul de anevoios şi periculos în acelaşi timp.
Separat, am reabilitat trotuarele şi căile de acces către unitatea de învăţământ şi a fost montat gard nou. Valoarea dotărilor a fost de peste 70.000 de lei, bani alocaţi de la bugetul local”.
Mai trebuie spus faptul că sălile de clasă au fost igienizate şi s-au executat lucrări de reparaţii acolo unde era nevoie.